Noul an şcolar debutează în plin val 4 de COVID-19. Tot ce trebuie să ştim despre condiţiile de desfăşurare a cursurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul şcolar începe luni, 13 septembrie

Pentru circa 3 milioane de elevi, clopoţelul sună astăzi adunarea în bănci. Al doilea an care se desfăşoară sub semnul pandemiei vine cu măsuri anti-COVID în şcoli, dar şi cu un procent mic de vaccinaţi şi 253 de unităţi cu probleme în garantarea normelor sanitare.

Ceremoniile de deschidere trebuie limitate la o oră, iar participanţii sunt obligaţi să poarte mască, chiar dacă festivităţile au loc în aer liber. Este una dintre măsurile impuse de autorităţi la deschiderea noului an şcolar. 

Şcolile se deschid pentru cursuri faţă în faţă, astfel că purtarea măştilor va rămâne obligatorie în spaţiile închise, la fel şi dezinfecţia mâinilor şi a suprafeţelor, distanţarea pupitrelor la un metru şi aerisirea sistematică a claselor. 

În localităţile unde rata de infecţie este sub 2 la mie, în pauze, elevii vor putea renunţa la mască şi vor putea face sport în aer liber fără acest accesoriu. Măştile recomandate sunt cele medicale, dar sunt permise şi cele din pânză, au mai spus autorităţile. 

61% rată de vaccinare la profesori 

Autorităţile speră că toate aceste măsuri vor fi de natură să limiteze cât mai mult răspândirea infecţiei, în condiţiile în care rata de imunizare a angajaţilor din Educaţie este redusă – dar peste media naţională – cât şi a elevilor peste 12 ani.  

Potrivit cifrelor oficiale, din totalul de 317.531 de angajaţi ai sistemului naţional de învăţământ s-au vaccinat 193.430 de persoane, reprezentând o rată generală de vaccinare de 61%, adică doi din cinci profesori sunt nevaccinaţi. Cât priveşte proporţia elevilor vaccinaţi, aceasta a depăşit 15%, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei. „Este vorba de un progres important, de 4.500 de elevi vaccinaţi în ultimele 5 zile, sunt mai mult de 2.500 de elevi din categoria 16-19 ani şi aproape 2.000 de elevi din categoria de vârstă 12-15 ani”, a declarat, vineri, 10 septembrie, Sorin Cîmpeanu. Oficialul a mai spus că una din trei persoane vaccinate la nivel naţional cu Pfizer este elev: „Este un semnal bun care ne dă speranţe că după începerea şcolii, odată cu disponibilitatea CNCAV de organizare a echipelor mobile care să ducă vaccinarea mai aproape de şcoli, vom înregistra progrese importante din perspectiva vaccinării în rândul elevilor”. 

Când vor fi testaţi elevii 

Cîmpeanu a mai declarat că, în urma verificărilor făcute pe teren, 253 de unităţi de învăţământ au fost identificate ca având probleme în asigurarea condiţiilor sanitare. 37 dintre acestea se află în judeţul Dolj, iar 28 în Bucureşti. Ministrul Educaţiei susţine că, în cea mai mare parte, aceste probleme au fost deja remediate, la Dolj fiind schimbat inspectorul şcolar general. 

Ministrul a mai spus că şcolile vor rămâne deschise până la o rată de infecţie locală de 6 la mie. Baza de raportare este rata comunicată de direcţiile judeţene de sănătate publică în ziua de vineri, anterioară săptămânii care urmează. 

Peste 6 la mie rămân deschise doar creşele şi grădiniţele, ceilalţi elevi urmând să desfăşoare cursuri online. 

În situaţia apariţiei unui caz de COVID-19 într-o clasă, elevii până în clasa a VI-a trec online timp de 14 zile, cu posibilitatea testării antigen la 8 zile. Testarea va avea loc în şcoli. Dacă testele sunt negative, ei pot reveni la cursuri faţă în faţă. Copiii ai căror părinţi refuză testarea vor învăţa online timp de 14 zile.

În cazul elevilor din clase mai mari, cei care sunt vaccinaţi sau au trecut prin boală în ultimele 180 de zile vor putea învăţa în continuare în şcoli, în timp ce pentru ceilalţi trebuie organizate cursuri online. În cazul apariţiei unui focar de COVID-19 într-o şcoală, decizia de trecere a cursurilor online va fi luată de inspectoratul şcolar şi direcţia de sănătate publică. 

„Pierderile de învăţare au fost foarte mari“ 

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că este necesar ca şcoala să rămână cât mai mult deschisă pentru cursurile faţă în faţă, întrucât pierderile de învăţare generate de pandemie s-au acumulat. „Recuperarea se face foarte greu, doar în timp şi cu implicarea fiecărui profesor. În luna de vârf, luna mai, am avut 246.000 de elevi înscrişi în programul de ore remediale. Numărul celor care au suferit pierderi pe parcursul perioadei de criză sanitară, cu învăţământ online, în condiţiile în care n-am avut peste tot conectivitate, n-am avut echipamente, n-am avut conţinut digital, n-am avut profesori formaţi pentru predarea online şi n-am avut platforme de evaluare online, pierderile au fost foarte mari. Recuperarea s-a făcut într-o măsură mică. De aceea, este nevoie să nu amplificăm aceste pierderi şi să facem tot posibilul, prin respectarea regulilor sanitare, prin vaccinare, ca să putem avea şcoală cu prezenţă fizică”, a explicat oficialul. 

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor