Ministrul Educaţiei va numi, săptămâna viitoare, experţii care vor selecta membrii comisiilor de specialitate ale CNATDCU. Cine sunt aceştia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj

140 de experţi, din România şi străinătate, au fost nominalizaţi pentru a face parte din comitetele de selecţie a noilor membri din comisiile de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Aceştia urmează să fie numiţi ca membri în comitetele de selecţie, prin ordin al ministrului Educaţiei, în cursul săptămânii viitoare.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ) a făcut publică, vineri seară,  lista experţilor nominalizaţi de către diverse instituţii şi organizaţii din învăţământul superior pentru a face parte din cele cele 35 de comitete de selecţie, câte unul pentru fiecare comisie de specialitate ale CNATDCU.

„Cele 35 de comitete de selecţie, câte unul pentru fiecare comisie, vor sprijini Ministerul Educaţiei în procesul de selecţie a membrilor comisiilor de specialitate ale CNATDCU, din cei peste 1.000 de experţi care au aplicat individual prin portalul Brainmap”, arată un comunicat al MENCŞ.

Nominalizările au fost făcute după ce MENCŞ  a lansat, pe 18 martie, un apel către o serie de instituţii şi organizaţii reprezentative pentru învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică din România.

Instituţiile şi organizaţiile care au făcut nominalizări sunt Academia Română, Consiliul Naţional al Rectorilor, Prezidiul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, Asociaţia „Ad Astra”, Societatea de Ştiinţe Matematice din România, Societatea Română de Fizică,  Societatea de Geografie din România, Societatea de Ştiinţe Biologice din România, Societatea Sociologilor din România, Societatea de Ştiinţe Istorice din România, Societatea Română de Filosofie din România şi Societatea de Ştiinţe Filologice din România.

Profilul membrilor CNATDCU

Ministerul Educaţiei, Adrian Curaj, a decis, pentru asigurarea transparenţei şi a calităţii procesului de selecţie a viitorilor membri, constituirea pentru fiecare din cele 35 de comisii de specialitate ale CNATDCU, a câte unui comitet de selecţie, fiecare format din cel mult patru personalităţi. Dintre acestea, este preferabil ca doi membri să aibă afilieri instituţionale în afara României.

Membrii CNATDCU vor fi selectaţi în baza unor principii precum transparenţa, evitarea incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, inclusiv a imixtiunii factorului politic sau asigurarea reprezentativităţii profesionale şi instituţionale.

Nu sunt eligibili demnitarii şi membrii structurilor de conducere ale partidelor politice.

Profilul membrilor CNATDCU trebuie să răspundă şi unor cerinţe minimale: experienţă proprie de cercetare la nivel înalt, recunoscută la nivel naţional/internaţional, dovedită şi validată prin realizări specifice şi prin îndeplinirea standardelor minime pentru abilitarea în domeniu; disponibilitatea asumată de a activa în cadrul CNATDCU, implicit renunţând la activitatea în alte consilii consultative ale MENCŞ; echilibru şi capacitate de analiză obiectivă; integritate profesională şi rezilienţă la presiuni exterioare.

CNATDCU este instituţia esenţială în retragerea titlului de doctor, în cazul plagiatelor.

Lista experţilor nominalizaţi poate fi vizualizată mai jos:

Comitete Selectie Comisii CNATDCU

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie