Ministerul Educaţiei anunţă că lansează în consultare publică Strategia Naţională de Educaţie Parentală „Părinţi educaţi, copii fericiţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Calin

Ministerul Educaţiei lansează în consultare publică Strategia Naţională de Educaţie Parentală "Părinţi educaţi, copii fericiţi", care are ca scopul de a îmbunătăţi cunoştinţele, abilităţile, practicile de îngrijire şi educare a copilului în conformitate cu recomandările psihopedagogiei moderne. "Prin dobândirea acestor competenţe, părinţii vor fi mai informaţi şi mai siguri în rolul lor", consideră ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu

"Ministerul Educaţiei lansează în consultare publică Strategia Naţională «Părinţi educaţi, copii fericiţi». Rolul fundamental în educarea copiilor îl are familia în sens larg, ca microunivers al societăţii. Sistemul de învăţământ este dator să sprijine şi, la nevoie, să orienteze familia în acest rol, într-un mod profesionist şi în spiritul cooperării şi al încrederii, astfel încât obiectivele parcursului şcolar obligatoriu să fie atinse în interesul superior al copilului şi în contextul nevoilor speciale ale acestuia. Unul din rolurile importante ale şcolii, în acest context, este să organizeze activităţi pentru întreaga familie, atât în scopul dezvoltării competenţelor părinţilor în domeniul organizării vieţii de familie, cât şi în scopul încurajării părinţilor de a reveni, unde este cazul, la învăţarea pe tot parcursul vieţii", se arată într-un comunicat de presă semnat de ministrul Sorin Cîmpeanu. 

Conform surse citate, slaba informare a părinţilor din mediile dezavantajate privind creşterea şi îngrijirea copiilor are drept consecinţă neglijarea copilului în toate formele ei de manifestare (fizică, educaţională, emoţională şi de sănătate mintală, precum şi lipsa de supraveghere adecvată), factori care, alături de mortalitatea infantilă, sărăcie si malnutriţie, afectează un număr semnificativ de copii şi familiile acestora. 

"Fenomenul părinţilor plecaţi la muncă în străinătate, numărul crescut al sarcinilor în rândul adolescentelor, căsătoriile timpurii în comunităţile sărace, marginalizate, numărul crescut al copiilor abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi reprezintă probleme grave care afectează mulţi copii şi tineri. Succesul şcolar şi în viaţă al copiilor şi tinerilor se construieşte nu doar pe activitatea de predare-învăţare-evaluare de la clasă, ci are ca fundament stimularea stării de bine de acasă şi de la şcoală, atitudinea familiei şi comunităţii faţă de învăţare, precum şi importanţa pe care familia o acordă educaţiei. Ciclurile multigeneraţionale de eşec educaţional, atât de frecvente în unele medii dezavantajate din România, sporesc inechitatea şi reduc şansele de succes ale copiilor. Aceste cicluri de eşec pot fi întrerupte doar prin implicarea părinţilor, a familiilor în actul educaţional, în crearea unei atitudini pozitive faţă de învăţare şi faţă de valoarea adăugată pe care educaţia o poate avea în viaţa tuturor", mai scrie în comunicat. 

Astfel, se arată că, în vederea asigurării egalităţii de şanse a tuturor copiilor, Ministerul Educaţiei este dator să creeze un cadru de pregătire, consiliere şi educare a părinţilor şi a viitorilor părinţi, astfel încât persoanele vulnerabile, copii, tineri şi părinţi, să fie protejate, consiliate şi ajutate. 

"Strategia Naţională «Părinţi educaţi, copii fericiţi» vine să creeze acest cadru pentru dezvoltarea competenţelor parentale, cu scopul de a îmbunătăţi cunoştinţele, abilităţile, practicile de îngrijire şi educare a copilului în conformitate cu recomandările psihopedagogiei moderne. Prin dobândirea acestor competenţe, părinţii vor fi mai informaţi şi mai siguri în rolul lor, mai capabili să le ofere copiilor sprijinul şi îndrumarea de care au nevoie pentru succes în şcoală şi în viaţă", subliniază sursa citată. 

Documentul va rămâne în consultare publică până în 2 mai, ora 20:00, iar cei care doresc să contribuie la îmbunătăţirea acestuia pot trimite propuneri pe adresa de e-mail consultare@edu.gov.ro.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi