Ministerul Educaţiei a dat startul la debirocratizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Canadidaţii la liceu şi la facultate se vor putea înscrie mai uşor

Instituţiile şi unităţile de învăţământ din subordinea Ministerului Educaţiei vor fi obligate de acum înainte să adopte măsurile de debirocratizare aprobate de Guvern, arată un comunicat al Ministerului Educaţiei. Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a emis, pe 2 august, un ordin în acest sens.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă, fiecare instituţie publică şi organ de specialitate al administraţiei publice centrale este obligat să elimine cerinţa de depunere a copiilor legalizate după documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuindu-le cu certificarea conformităţii cu originalul de către funcţionarul competent.

Prin ordinul emis de Ministrul Educaţiei pe 2 august, instituţiile aflate în coordonarea/subordonarea Ministerului Educaţiei, în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în instituţiile de învăţământ superior

Astfel, de acum înainte, candidaţii la liceu sau la facultate nu vor mai fi obligaţi să depună copii legalizate ale diplomelor şi ale celorlalte acte necesare la admitere, întrucât certificarea conformităţii cu originalul se va face prin confruntarea cu originalul. De asemenea, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale care solicită copia în format fizic pe hârtie după actul de identitate drept condiţie pentru furnizarea unui serviciu public sunt obligate să accepte copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail.

Universitatea Bucureşti a aplicat măsurile deja

Universitatea Bucureşti a aplicat măsurile de debirocratizare înainte de emiterea ordinului de ministru. 

Astfel încât la admiterea din iulie, candidaţii nu au mai fost nevoiţi să depună copii legalizate ale diplomelor şi ale celorlalte acte necesare, acestea au fost certificate prin confruntarea cu documentele originale de către membrii comisiei de admitere. 

De asemenea, candidaţii s-au putut înscrie mult mai uşor la admitere şi prin sistemul de admitere online.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate