LISTA şcolilor premiate de Victor Ponta, care au câştigat concursul Şcoala Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UE finanţează programele în domeniul educaţiei şi formării profesionale   FOTO: Ministerul Educaţiei

Prim-ministrul Victor Ponta şi ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, au premiat marţi, la sediul Guvernului României, 65 de unităţi de învăţământ, câştigătoare ale competiţiei „Şcoala Europeană” 2014. Şcolile au primit câte 5.000 de lei pentru dotarea acestora cu materiale didactice.

UPDATE: Reprezentanţii unităţilor de învăţământ preuniversitar premiate au primit o diplomă şi o plachetă, precum şi un premiu de 5.000 lei, sumă care va fi utilizată pentru dotarea şcolilor cu materiale necesare bunei desfăşurări a activităţii didactice, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

"Am ţinut în mod special să găzduim acest eveniment aici, pentru că nicio ţară nu poate să existe sau să aibă viitor dacă nu investeşte în educaţie şi în sănătate. Sunt cele două premise, avem rezultate bune, industrie, agricultură, fonduri europene, mă bucur pentru aceasta, dar dacă nu avem educaţie şi dacă nu avem sănătate, degeaba le avem pe toate celelalte (...) Mi-aş dori cât mai des să câştigaţi premii, să fiţi recompensaţi, să faceţi pagubă la buget, nu? Ca şi olimpicii de la chimie. Asemenea pagube sunt cele mai bune pe care şi le poate dori vreodată un guvern, să premieze elevi de excepţie, să premieze profesori de excepţie", a declarat premierul Victor Ponta la Festivitatea de premiere a câştigătorilor Competiţiei Naţionale „Şcoala Europeană”.

La eveniment au participat şi doamna Angela Filote, şefa Reprezentanţei Delegaţiei Comisiei Europene în România, preşedinţii Comisiilor parlamentare de Învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Ecaterina Andronescu şi Angel Tîlvar, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, elevii, profesorii, directorii şi coordonatorii de proiecte din şcolile care au primit distincţia.


Din cele 65 de şcoli care au fost desemnate câştigătoare ale competiţiei Şcoala Europeană de anul acesta, instituţia de învăţământ care a obţinut cel mai mare punctaj (179 de puncte) este Şcoala Gimnazială "Constantin Parfene" din Vaslui

Pe locul al doilea s-a clasat Seminarul Teologic Ortodox "Chesarie Episcopul" din Buzău cu 178 de puncte şi a treia şcoală de pe lista câştigătorilor este Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu" din Vaslui (176 de puncte).

În cadrul celei de-a XI-a ediţii a competiţiei pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” s-au înscris 117 unităţi de învăţământ din 35 de judeţe şi din municipiul Bucureşti.

Lansată în 2004 ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, competiţia “Şcoală Europeană” este recunoscută de instituţiile europene drept un exemplu de susţinere a parteneriatelor şcolare din cadrul programelor europene pentru educaţie şi formare profesională.

Ce înseamnă statutul de ”şcoală europeană”

Competiţia se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale şi constă în evaluarea calităţii şi coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii.

Odată obţinut, certificatul ”Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.

Certificarea şcolilor cu titlul ”Şcoală Europeană” le conferă recunoştere şi prestigiu în cadrul comunităţilor educaţionale, iar eforturile pe care le fac pentru menţinerea titlului obţinut, determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi şi noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătăţire a managementului şcolar şi la dezvoltarea unei culturi organizaţionale solide.

Ce activităţi se premiază

Deşi politica în materie de educaţie este stabilită de fiecare stat membru în parte, ţările europene fac schimb de bune practici în domeniu. UE finanţează programele în domeniul educaţiei şi formării profesionale. 

Parteneriatele şcolare dezvoltate în cadrul acestor programe încurajează schimburile, cooperarea şi mobilitatea între instituţiile şi sistemele europene de educaţie şi formare profesională.

Activităţile, proiectele şi programele care se iau în considerare pentru această competiţie sunt cele:

a) derulate de şcoli prin programele Comisiei Europene, ale Parlamentului European şi alte altor instituţii europene: Programul de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii (LLP 2007-2013), Erasmus+ (2014-2020), eTwinning, Euroscola, Juvenes Translatores, Europa-casa noastră, Lider European etc;

b) derulate de şcoli în parteneriat cu ambasade, universităţi şi şcoli din Uniunea Europeană, companii europene, asociaţii profesionale europene, ONG–uri cu scop educaţional/de formare profesională care activează la nivel european etc.;

c) finanţate din fonduri structurale, în care şcoala este aplicant sau partener.
 

Lista Scolilor Premiate Scoala Europeana 2014


Trei unităţi de învăţământ din judeţul Bacău au obţinut certificatul de „Şcoală europeană”

Plan pentru informatizarea şcolilor din UE, lansat de Comisia Europeană

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”