Lista completă a invenţiilor cu care România merge la Salonul de la Geneva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetătorul Elena David, din Rm. Vâlcea, cel mai bun inventator-femeie la Salonul de la Geneva din 2012 FOTO Adevărul

30 de invenţii au fost selectate pentru a participa la ediţia de anul acesta a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva, care a început astăzi şi se încheie pe 14 aprilie 2013, statul român finanţând participarea inventatorilor la eveniment. Cele mai multe invenţii sunt din sfera medicală, însă câteva vizează stilul de viaţă al românilor: curcubeul din grădină sau scaunul cu reglaj pe lăţime.

România va participa la cel de-al 41-lea Salon Internaţional de Invenţii de la Geneva-Elveţia, care va avea loc în perioada 10-14 Aprilie 2013, cu 20 de inventţii selectate de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) pentru finanţarea prezentării lor la eveniment, la care se adaugă alte 10 invenţii susţinute de mediul privat, a explicat pentru adevarul.ro Camelia Marinescu, cea care coordonează delegaţia României la Geneva din 2002 şi de asemenea membru al juriului internaţional care va stabili câştigătorii de anul acesta.

Dacă cei din mediul privat au venit cu o invenţie care reprezintă o premieră şi creşte şansele ţării noastre, un scanner pentru avioane realizat de cei de la MB Telecom, care au luat de altfel premiul cel mare la ediţia din 2009 cu Roboscan 1 M - sistemul de radiografiere cu raze gama a camioanelor, cele 20 de invenţii selectate de stat vizează în special sfera medicală.

”România are standul central anul acesta şi avem un portofoliu de 40 de invenţii, dintre care una  este o premieră - scannerul pentru avioane creat de MB Telecom, la standul privat al ţării. Şi anul acesta am avut de ales dintre aproximativ 100 de proiecte şi am ales 20 pentru standul public şi, ca de fiecare dată, avem invenţii ştiinţifice, dar şi din alte categorii, ceea ce ne creşte şansele la premii mai mari”, a declarat Marinescu.

Printre invenţiile selectate de ANCS şi prezente începând din 10 aprilie la Salonul de la Geneva de anul acesta se numără:

  • Echipament pentru crioconservarea celulelor stem
  • Dispozitiv portabil pentru monitorizarea în timp real a crizelor de epilepsie
  • Fltru de aer supraaspirant
  • Scaun cu reglaj pe lăţime
  • Centură gastroenterologică şi procedeul de realizare a acesteia
  • Metodă şi dispozitiv de control în timp real al roboţilor prin proiecţie virtuală
  • Metodă de monitorizare a glicemiei şi aparat de injectat insulină pacienţilor cu diabet zaharat
  • Curcubeu în grădină


Lista completă a invenţiilor din 2013

Lista_inventii_Geneva2013

Ministerul Educaţiei Naţionale va asigura plata participării lucrărilor la Salon (costuri pentru chirie spaţiu, construcţia standului, taxă de participare, asigurări, înscriere în catalog, jurizarea invenţiilor), realizarea posterelor şi transportul exponatelor şi al materialelor publicitare. Costurile generate de prezentarea materialelor expoziţionale şi deplasarea delegaţilor la Salon,revin participanţilor, potrivit ANCS. 

Câştigătorii vor fi anunţaţi cel mai probabil vineri seară, a mai spus şefa delegaţiei României la Salonul de Invenţii de la Geneva.

44 de participanţi, 44 de premii şi medalii la ediţia din 2012

La ediţia de anul trecut a Salonului de la Geneva, care s-a desfăşurat în perioada 18-22 aprilie 2012,  România a participat cu 44 de invenţii, care au obtinut 44 de premii şi medalii, dintre care: 26 medalii de aur, 16 medalii de argint, 2 medalii de bronz şi 17 premii speciale, potrivit ANCS.

Una dintre cele mai prestigioase distincţii ale Salonului de la Geneva din 2012 – Premiul OMPI pentru Femeie Inventator, i-a fost acordată unei inventatoare din România, dr. Elena David de la Institutul Naţional de Criogenie şi Tehnologii Izotopice – ICSI Râmnicu Valcea, pentru obţinerea unui înlocuitor al gazului natural, din deşeuri solide, ca sursă de energie.

Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică a obţinut de asemenea din partea Russian House for International Scientific and Technological Cooperation medalia de aur pentru participarea la Geneva 2012.

10 proiecte în minus finanţate anul acesta

Până acum, statul finanţa anual prezentarea la eveniment a unui număr de 40 de proiecte, iar costurile anul trecut, spre exemplu, au fost de aproximativ 40.000 de euro. Anul acesta însă, ANCS a asigurat costurile de participare pentru 30 de invenţii. 

Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva este cel mai prestigios eveniment mondial dedicat în exclusivitate inventicii şi organizat sub înaltul patronaj al Guvernului Elveţian, al Statului şi Oraşului Geneva şi al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (OMPI).

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate