Inspectoratul Şcolar al Capitalei prezintă analiza actelor de violenţă din şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Analiza actelor de violenţă înregistrate în mediul şcolar a fost făcută în intervalul septembrie 2012 –februarie 2013                   FOTO: Arhiva Adevărul

O analiză completă asupra violenţei în şcolile din Bucureşti din ultimul an va fi prezentată în următoarele două săptămâni de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi ai Direcţiei Generale de Poliţie, se arată într-un comunicat de presă al ISMB.

Analiza actelor de violenţă înregistrate în mediul şcolar în intervalul septembrie 2012 –februarie 2013 va fi prezentată pe fiecare sector în parte, în perioada 11-28 martie, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

"Organizăm aceste prezentări pentru câte trei sectoare pe săptămână. Luni, 11 martie, se va discuta împreună cu directorii unităţilor de învăţământ, membrii consiliilor şcolare ale elevilor şi coordonatorii de proiecte şi programe educative situaţia pe sectorul 1", a explicat pentru "Adevărul" purtătorul de cuvânt al ISMB, inspectorul Marian Banu.

Calendarul prezentărilor analizei poate fi consultat pe site-ul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. La sfârşit, peste două săptămâni, în data de 28 martie, va fi prezentat raportul final pe tot Bucureştiul, la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul".

"Această activitate, desfăşurată în cadrul Strategiei de prevenire a criminalităţii şi violenţei la nivelul municipiului Bucureşti, va reuni directorii unităţilor de învăţământ, preşedinţii comitetelor de  părinţi şi reprezentanţi ai consiliilor elevilor din toate unităţile de învăţământ de stat şi particulare" se arată în comunicat.

La evenimente sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, ai Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, ai Direcţiei Spitalelor şi ai Direcţiei de Sănătate Publică.

Numărul infracţiunilor în şcoli şi în în zonele din apropiere a crescut

Numărul infracţiunilor petrecute în şcoli şi în zonele din jur a crescut cu 13% în primul semestru al anului şcolar 2012-2013, însă, raportat la numărul unităţilor de învăţământ, acesta este unul redus, a declarat vineri chestorul de poliţie Dumitru Jianu, director în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Direcţia de Ordine Publică.

Numărul infracţiunilor sesizate în incinta şcolilor şi în zonele adiacente acestora în anul şcolar 2011-2012 a scăzut cu 4% faţă de 2010-2011, potrivit lui Jianu. Autorii şi victimele acestor fapte sesizate au fost preponderent elevi, iar plângerile au vizat acţiuni de furt şi tâlhărie.

Ce măsuri de prevenire a violenţei în şcoli a luat Ministerul Educaţiei

În octombrie 2012, ministrul Educaţiei de atunci, Ecaterina Andronescu, anunţa că într-o săptămână spera să se finalizeze modificarea regulamentului şcolar prin care vor fi introduse noi măsuri pentru prevenirea cazurilor de violenţă din unităţile de învăţământ. Documentul a fost finalizat abia acum de către ministrul Remus Pricopie şi va fi dat în dezbatere publică cel mai devreme în martie.

"Metodologia pentru prevenirea violenţei în şcoli este gata şi urmează să fie dată în dezbatere publică cel mai devreme în luna martie", a declarat pentru adevarul.ro ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Ce măsuri de prevenire a violenţei în şcoli a luat Primăria Capitalei

În ceea ce priveşte prevenirea violenţei din afara unităţilor de învăţământ, în Bucureşti, Primăria Capitalei a început să instaleze camere de luat vederi în intersecţiile din apropierea şcolilor pentru a monitoriza activitatea din jurul acestora.

"Am montat deja vreo 22 de camere de supraveghere în spaţiul din jurul şcolilor special pentru siguranţa copiilor. Vreo 15 sunt în secorul 5, iar restul se află în sectorul 4, montate în special în zonele cu criminalitate foarte mare, în intersecţii şi pe drumurile care îi duc pe copii către tramvai şi alte mijloace de transport public", a precizat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, prezent, luni, la o conferinţă de presă susţinută împreună cu Ministrul Pricopie la liceul teoretic "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti.

"Acum ne ocupăm să punem la punct structura care să aibă reacţie imediată, altfel degeaba vezi pe camerele de luat vederi că este agresat un copil, dacă nu ai metodologia prin care să intervii", a adăugat Oprescu.
 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri