Gala Profesorului Bologna, la a X-a ediţie, sub Înaltul Patronaj al preşedintelui României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 19 mai 2017, are loc la Bucureşti, sub Înaltul Patronaj al preşedintelui României, a zecea ediţie a „Galei Profesorului Bologna“, proiect de tradiţie al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR). În cadrul evenimentului, preşedintele României Klaus Iohannis a făcut mai multe declaraţii cu privire la situaţia actuală a învăţământului românesc.

Anul acesta, distincţia Profesor Bologna va fi decernată pentru 120 de cadre didactice din 23 de universităţi, respectiv 13 centre universitare, în cadrul unei gale ce va avea loc în sala „C. A. Rosetti” a Palatului Parlamentului, în data de 19 mai 2017, începând cu ora 18:00. Astfel, Comunitatea Profesorilor Bologna va ajunge la un număr total de 859 de cadre didactice care au primit această distincţie în cele zece ediţii ale proiectului.

Gala Profesorului Bologna este proiectul prin care, de zece ani, studenţii din România au ocazia să îşi exprime respectul, recunoştinţa şi aprecierea pentru acele cadre didactice universitare care reuşesc să inspire şi să stârnească interes prin metode de predare adaptate la nevoile şi interesele lor, care îi sprijină şi le devin modele, acele exemple de bună practică din comunitatea academică, oameni pasionaţi de educaţie, buni specialişti în domeniul lor, „profi tari” care luminează minţi şi formează caractere. Acestora le este decernată distincţia Profesor Bologna, singurul titlu acordat cadrelor didactice exclusiv de către studenţi – cei mai îndreptăţiţi să recunoască şi să aprecieze performanţa didactică a profesorilor lor.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a acordat Înaltul Patronaj celei de-a X-a ediţii a Galei Profesorului Bologna ca simbol al susţinerii faţă de iniţiativa studenţilor de a-i recunoaşte pe acei profesori care îi inspiră.

„În doar 10 ani, peisajul din învăţământul superior s-a schimbat radical. Astăzi avem mai puţin de 500.000 de studenţi.

Deşi există un stereotip la noi că „toată lumea merge la facultate”, România este în realitate la coada clasamentelor europene cu privire la proporţia tinerilor care finalizează studiile universitare. În plus, aproape unul din 15 tineri studenţi români învaţă în afara graniţelor, iar mulţi dintre ei nu vor avea ocazia să-şi folosească vreodată talentul şi cunoştinţele în ţara lor.

Trăim mai multe crize simultan: pe de o parte, tinerii au acum cea mai mică pondere în totalul populaţiei din întreaga istorie a României. Pe de altă parte, prea puţini dintre aceştia sunt educaţi la un nivel la care să fie pregătiţi pentru a face faţă unei lumi şi unei economii aflate într-o schimbare rapidă.

Aceste realităţi dure nu mai pot continua. Avem nevoie nu de schimbări minore şi dese, ci de schimbări profunde, gândite pe termen lung“, a declarat Preşedintele României Klaus Iohannis în cadrul evenimentului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO