Fetiţa care-şi face lecţiile în gară
0Maria Frandeş (13 ani) munceşte 16 ore pe zi pentru pasiunea ei: artele marţiale. Ea face naveta între Mârşa şi Sibiu. Ca să meargă la cursul de karate, adolescenta e pe drum în fiecare zi. Acasă are peste o duzină de premii naţionale, la diverse concursuri de taekwon-do şi competiţii sportive.
Când sună alarma telefonului la ora 7.00 dimineaţa, tatăl ei deja i-a pregătit o felie de pâine cu gem şi o cană de ceai. Deşi suferă de un handicap grav la spate şi este mai slab decât o scândură, Dumitru Frandeş este toată ziua cu un pas înaintea fiicei lui. „Uneori abia se trezeşte", spune acesta. Maria îşi încalţă în grabă cizmele cu trei numere mai mari, albe, acoperite de strasuri, şi fuge la şcoală. Are ore de la 7.30 până la 13.30. De trei ori pe săptămână, fie ninsoare, fie ploaie, Maria şi tatăl ei vin la Sibiu. La Cercul Militar, Maria are curs de karate.
Trenul pleacă din Mârşa la 13.20, cu zece minute înainte ca Maria să termine cursurile. Aşa că fetiţa vine cu tatăl la „ia-mă nene!". „N-avem altă variantă", spune Dumitru. Maşina îi lasă ori la intrarea în Sibiu, ori pe Bulevardul Vasile Milea, ori pe unde mai are şoferul drum. De aici, cei doi merg pe jos. Bolnav, slab ca un fir de iarbă şi cu o geacă imensă, Dumitru păşeşte înainte cu încredere. Maria îl urmează, tropăind în cizmele ei mari.
Biologia, în hol
Pe la 16.30-17.00, ajung la Cercul Militar din Sibiu. Timp de două ore, Maria îmbracă chimonoul. Este foarte ambiţioasă, are centura albastră şi vrea ca, la 14 ani, să o primească şi pe cea neagră. „Vreau două lucruri în viaţă: să conduc un club de sport şi să fiu profesoară", spune fetiţa.
„Eu o aştept aici, în hol. Mă lasă lumea, că mă cunoaşte. Stau şi o aştept până pe la 8.00, ce să fac", spune tatăl fetiţei. La finalul orelor de sport, ceilalţi copii se urcă în maşinile părinţilor şi merg acasă, unde îi aşteaptă un duş fierbinte şi o masă caldă. Pe Maria o aşteaptă tatăl ei, în holul rece al Cercului Militar, cu o cutiuţă de iaurt. Plus manualul de biologie. „Mi-a spus că mă ascultă mâine!", spune Maria în timp ce deschide în grabă caietul de bio.
Seara îi găseşte pe cei doi la pas prin Sibiu, în drum spre gară. Aici vor sta câteva ore, că este mai cald, până la 23.20, când au tren spre Mârşa. Până atunci pregătesc restul lecţiilor de a doua zi. „Ajungem la ora 12 şi şapte minute în haltă şi la ora 1 noaptea acasă. La 7.00 ne trezim din nou mâine. O luăm de la capăt", spune Dumitru. Anul trecut, Maria a terminat clasa a VII-a cu media generală 8,66. Învaţă din răsputeri pentru că vrea să facă liceul la Sibiu. E singura ei şansă.
În încercarea de a-i oferi un viitor fiicei sale, Dumitru Frandeş a apelat la toate autorităţile din Sibiu şi Avrig, la care a putut ajunge. În Sibiu, toată lumea i-a spus „nu". „Urmare a cererii dumneavoastră, înregistrată la Primăria Municipiului Sibiu, cu nr. 131159/29.07.2010, prin care ne solicitaţi un ajutor financiar, vă comunicăm că nu este posibil, deoarece legea interzice ca instituţiile publice să sponsorizeze persoanele fizice sau juridice", se arată în răspunsul semnat de Klaus Iohannis.
Strigăt de ajutor
Mama Mariei a plecat de acasă când ea avea doar un an şi trei luni. N-a cunoscut-o niciodată. Tatăl ei i-a fost şi mamă. Amândoi trăiesc din pensia lui de boală, de 566 de lei, şi din alocaţia ei de 42 de lei. „Cu hăinuţele este mai greu, mai primim şi noi de pe la cunoştinţe. La fel şi de încălţat. Cu mâncarea, tot timpul o întreb ce doreşte", spune Dumitru Frandeş.