Desene animate cu personaje din plastilină

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O absolventă de sociologie aduce în România primul curs de realizare a filmelor de desene animate, dedicat copiilor cu vârste între 10 şi 14 ani. Cursul pregătit de Ramona Păduraru (25 de ani) îi învaţă pe copii să lucreze cu mijloace multimedia, dezvoltându-le spiritul de echipă şi abilităţile de comunicare.

O mulţime de copii împreună cu părinţii lor au venit să vadă lecţia demonstrativă pe care Ramona a ţinut‑o săptămâna trecută la Şcoala 155 din Capitală, acolo unde este găzduit în acest moment Centrul de Inovaţie Didactică (CID), un proiect al organizaţiei IRSCA Gifted Education pentru copii cu abilităţi înalte. (IRSCA este acronimul folosit internaţional pentru Interdisciplinary Research Scholarly and Creative Activities.)

Şcoală în Danemarca

Ramona a studiat animaţia timp de un an la The Animation Workshop, o şcoală daneză reputată, iar din 2007 este voluntară a şcolii de excelenţă IRSCA. „Anima, în latină înseamnă a însufleţi", explică Ramona copiilor adunaţi la lecţie. „Înseamnă a face lucrurile care sunt statice să exprime ceva. Un pix, de exemplu, îl putem anima." „Eu pot să-l fac să explodeze", chicoteşte un copil. „Dar cum putem folosi animaţia?", continuă Ramona. „Trebuie să-i dăm un scop. Ce vreau să transmit? Înseamnă deci un mod de comunicare. Învăţăm să comunicăm, nu neapărat prin cuvinte. Copiii vor lucra cu plastilină şi vor face colaje şi desene cu care vor crea animaţiile".

Ramona subliniază că animaţia înseamnă, în primul rând, lucru în echipă, un punct mai slab al copiilor de la IRSCA. „Copiii supradotaţi au un comportament individualist. Ei lucrează foarte bine singuri - economisesc timp şi energie -, dar în echipă sunt un dezastru deoarece orgoliul este mare şi cu greu ajung la un compromis", explică Ramona. „Acest «deficient social» se îndreaptă prin practică: învaţare prin experiment, ceea ce vom face şi noi." Dorinţa cea mai mare a tinerei este să creeze prima şcoală de animaţie din România.

„Suntem foarte interesaţi de ce ar putea învăţa copilul aici. Puştiul meu are 13 ani şi sper să scape de timiditate şi să colaboreze mai bine", spune Sorina Andrieş, una dintre mamele prezente la lecţie. „E foarte interesant, abia aştept să începem şi să văd rezultatele. Copilul e foarte încântat."

Cursuri amuzante

Iolanda Safta, o altă mamă, spune că ţine foarte mult ca fiul ei să participe la acest curs deoarece crede că este predestinat pentru artă. „Fiul meu are 10 ani şi jumătate, iar de la 3 ani urmăreşte filme mute. La tăierea moţului, e obiceiul să aleagă un obiect, iar el a ales camera de filmat! Acum vrea de fapt să regizeze piese de teatru şi să filmeze." Copiii mai mici speră să scape de teme dacă participă la curs. Au fost dezamăgiţi să afle că se va ţine sâmbăta şi că nu înlocuieşte îndatoririle lor şcolare. „Putem să spunem că ne-a mâncat Pluto tema?", se interesează o fetiţă, spre hazul tuturor. Cei mai mari spun că au venit de curiozitate şi că se aşteaptă să fie foarte distractiv. Cursul va începe la data de 26 februarie.