Cum îşi ridică unii profesori „audienţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţi în simulatorul Academiei Navale din Constanţa

Academicienii moderni stimulează curiozitatea studenţilor prin exerciţii de realitate simulată. Dascălii au ajuns la concluzia că prin metode interactive şi nu prin prezenţa obligatorie au sala de curs plină de tineri.

Academia Navală „Mircea cel Bătrân" din Constanţa foloseşte cel mai modern simulator de navigaţie din România. Într-o clădire a universităţii se află o navă întreagă, cu toate sistemele de navigaţie redate în cele mai mici amănunte. „Putem simula manevre în strâmtorile intens circulate precum Dardanele, Gibraltar, Malaga, Dover, canalul de Suez. Putem exersa, de asemenea, ancorarea în patru porturi maritime româneşti", spune căpitanul şef de lucrări, dr.ing. Adrian Popa, de la Academia Navală.

Programul a fost conceput pentru pregătirea studenţilor la specializarea electromecanică navală, a ofiţerilor de cart din compartimentul maşini, a ofiţerilor secunzi şi a şefilor mecanici. Întregul complex este deservit de 85 de computere, iar studenţii au posibilitatea să se familiarizeze cu echipamentele de la bordul navelor.

Simulatorul este cea mai nouă investiţie a Ministerului Apărării în Academia de la Constanţa, iar profesorii de aici sunt mulţumiţi că au dotări peste cele de la Autoritatea Navală Română şi de la Universitatea Maritimă.

Incendiu şi rău de mare

Simulatorul poate crea senzaţia unei furtuni de gradul 7, astfel încât studenţii pot testa, între altele şi dacă au sau nu rău de mare. De asemenea, se poate simula izbucnirea unui incendiu, prilej cu care se poate verifica cât de bună este comunicarea între cei de pe punte şi cei de la motoare. Paşi siguri către o predare interactivă fac şi profesorii de la Universitatea Bucureşti.

Decanul Facultăţii de Drept din Capitală, Flavius Baias, nu exclude ideea cursurilor mai animate, dar consideră că juriştii, în general, sunt mai conservatori: „Poate această caracteristică profesională îşi pune amprenta şi asupra celor care au îmbrăţişat cariera didactică şi care menţin, în general, o modalitate de predare clasică". Cu toate acestea, decanul admite că studenţii sunt mult mai atenţi când vine vorba de predare interactivă, mai ales la seminarii, unde există dezbateri, şi înţeleg mult mai uşor problemele „discutate" decât cele „predate".

Procese simulate

„Avantajele metodei interactive sunt certe: ţinerea atenţiei auditoriului la o cotă înaltă, facilitarea înţelegerii problemelor discutate, încurajarea studentului să intre în dialog cu profesorul şi să-şi încalce, astfel, tracul. Dezavantajul major poate consta în imposibilitatea parcurgerii întregii materii, iar profesorul nu poate pretinde studentului la examen ceea ce nu predă", explică Flavius Baias. „În învăţământul american, în mod evident, chiar şi în domeniul dreptului, metoda interactivă este dominantă", admite decanul. Lectorul universitar Adriana Almăşan povesteşte că şi la Facultatea de Drept din Bucureşti studenţii pot participa la procese simulate, în cadrul materiilor de drept civil şi drept penal. Tinerii poartă robe şi „joacă" roluri de judecători şi avocaţi.

"Juriştii sunt mai conservatori, poate de aceea menţin o modalitate de predare clasică."
Flavius Baias decan Facultatea de Drept Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete