Consiliul Naţional al Elevilor cere vacanţă de iarnă mai lungă, iar cea de vară să înceapă de pe 1 iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orele se transformă într-un chin, în iunie, din cauza temperaturilor ridicate, susţin elevii FOTO Arhivă

Elevii vor ca, de anul viitor, vacanţa de iarnă să aibă trei săptămâni, iar vacanţa de vară să înceapă pe 1 iunie şi să se încheie la 1 septembrie. În acest sens, Consiliul Naţional al Elevilor au aprobat în Consiliul general două amendamente la proiectul de structură a anului şcolar 2017-2018, ce vor fi transmise Ministerului Educaţiei.

Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Ştefan Alexandru Stancu, a explicat pentru „Adevărul” că vacanţa de vară, aşa cum este prevăzută în proiectul actual al anului şcolar 2017-2018, începe prea târziu pentru condiţiile meteorologice ale României, iar orice oră devine insuportabilă în clase dincolo de 1 iunie. 

„Ne gândim la confortul termic. N-ar fi o problemă cele 15 zile din septembrie, dar reprezintă o problemă destul de serioasă cele 15 zile din iunie, când temperatura devine insuportabilă. De asemenea, vrem ca această perioadă de vacanţă de vară, 1 iunie – 1 septembrie, să rămână bătută în cuie, să nu o mai poată schimba nimeni, iar indiferent dacă aceste date cad miercuri sau joi, să ştim în fiecare an de câte săptămâni dispunem în fiecare an”, a declarat vicepreşedintele CNE, Ştefan Alexandru Stancu.

CNE a mai propus soluţia aceasta şi anii trecuţi, dar nu a fost luată în calcul de Ministerul Educaţiei, pentru că s-au revoltat, pe de o parte, agenţii de turism care şi-ar pierde părinţii şi profesorii de clienţi în extrasezon, iar, pe de altă parte, profesorii nu ar avea timp să se pregătească de şcoală, dacă ar începe cursurile pe 1 septembrie.

„Unul dintre argumentele puternice în favoarea începerii şcolii în jurul datei de 15 septembrie este că e nevoie de concedii pentru cadrele didactice în luna august iar şcolile ar fi nepregătite dacă ar începe la începutul lunii septembrie", a declarat pentru „Adevărul” Daniela Vişoianu, preşedintele Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie.

În schimb, elevii nu consideră argumentele agenţiilor de turism şi ale profesorilor ca fiind puternice şi bine întemeiate.

„Dacă noi punem problema educaţiei în dezbatere cu agenţiile de turism, înseamnă că nu suntem în stare să vedem priorităţile României”, a spus preşedintele CNE, Vlad Ştefan, completat de către secundul său, Ştefan Stancu: „Nu cred că toţi profesorii sunt implicaţi în examene, astfel încât nu cred că ar putea fi o problemă”.

Şcolile din rural nu sunt încălzite iarna

Ştefan Stancu subliniază că pe timp de iarnă, şcolile, mai ales cele din mediul rural, au nevoie de bani pentru încălzire, iar de multe ori aceste fonduri nu există, ceea ce face ca elevii să stea în clase neîncălzite.

„Şcolile investesc o groază de bani pentru lemne, pentru încălzire, iar chiar şi acele 7 sau 10 zile de şcoală fac diferenţa. Problema este că, de multe ori, aceste fonduri nu sunt alocate, astfel încât şcolile nu sunt încălzite, iar o clasă neîncălzită nu este un mediu pentru învăţare”, a spus vicepreşedintele CNE.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri