Clasament: şcolile de top şi cele slabe. Cercul vicios al subfinanţării şcolilor cu rezultate slabe

Gradul de inechitate şi polarizare în mediul educaţional este în continuă creştere. Doar 11% din şcolile din România sunt de elită, în timp ce 27% se află în risc major de abandon şcolar şi excluziune socială. Cel puţin aşa rezultă din analiza realizată de experţii în Educaţie de la Human Catalyst.

Aceştia semnalează că dacă nu se schimbă modalitatea de finanţare pentru şcoli, vom asista la diferenţe socio-educaţionale tot mai mari între şcoli şi elevi. Asta pentru că unităţile de învăţământ cu rezultate şcolare mai slabe au mai puţini bani şi profesori mai slabi, iar cele cu rezultate mai înalte beneficiază de o finanţare mai mare, dar şi de cadre didactice mai bine pregătite.

Analiza arată că doar 11% şcoli (446 de unităţi) din România sunt în categoria celor de elită. Acestea au un grad de promovabilitate de 100%, profesori foarte bine pregătiţi şi se află în zone urbane dezvoltate. La polul opus, 27%, adică 1.169 dintre unităţile şcolare, sunt considerate în situaţie de risc sau risc major socio-educaţional. Asta înseamnă că prezintă un număr semnificativ de profesori nepregătiţi, iar procentul de elevi care abandonează şcoala înainte de a termina clasa a VIII-a este între 6-7%.

De asemenea, acestea se află în zone defavorizate precum mediul rural sau mărginimile oraşelor. 62% dintre unităţile de învăţământ (2.664) sunt încadrate în categoria şcolilor cu performanţe şi condiţii de desfăşurare a activităţilor educaţionale medii.

Cele mai dezavantajoase judeţe din punct de vedere socio-educaţional sunt Călăraşi, Covasna, Braşov, Mureş, Vaslui, Tulcea. Pe când cele mai calitative sunt Bucureşti, Gorj, Argeş, Hunedoara şi Alba Iulia.

Banii trebuie să fie alocaţi în funcţie de nevoile şcolilor

Preşedintele Asociaţiei „Edu Cer“, Ştefan Vlaston, spune că acest clivaj în rândul şcolilor nu este decât o reflecţie a modului în care sunt distribuite resursele. „În oraşele sărace, evident că vor fi şi şcoli sărace, de cele mai multe ori, cu rezultate mai slabe decât majoritatea. Să nu uităm că înainte de 2018, şcolile erau la mâna primăriilor în ceea ce priveşte resursele de finanţare. Acum, situaţia este şi mai gravă pentru şcolile mai amărâte. Şcolile primesc bani numai de la Ministerul Educaţiei, prin intermediul inspectoratelor. Dacă primăriile aveau o oarecare flexibilitate în acordarea banilor, nu acelaşi lucru este valabil şi pentru Minister. Din această cauză tot auzim de comasări de şcoli şi de reducerea personalului. Respectivele şcoli nu au bani ca să-şi acopere toate cheltuielile“, explică Vlaston.

Modificarea sistemului de finanţare în învăţământul preuniversitar este obligatorie pentru a asigura şanse egale la o educaţie de calitate. Banii ar trebui să fie alocaţi, proporţional, în raport cu nevoile şcolilor de remediere.

La rândul său, preşedintele Organizaţiei „Human Catalyst“, Laura Greta Marin, afirmă că finanţarea standard per elev nu este cel mai echitabil mecanism de distribuire a banilor în sistemul de învăţământ. „Modificarea sistemului de finanţare în învăţământul preuniversitar este obligatorie pentru a asigura şanse egale la o educaţie de calitate. Banii ar trebui să fie alocaţi, proporţional, în raport cu nevoile şcolilor de remediere.

La ora actuală, statul român alocă aceeaşi sumă de bani (4.413 de lei – n.r.) pentru orice elev din România (cu menţiunea că şcolile de top primesc mai mulţi bani pentru că au profesori cu gradaţii mai înalte). Or, una este să înveţi la o şcoală din centrul Capitalei şi alta este să studiezi la o şcoală dintr-un judeţ mai sărac. Aici ai nevoie să formezi profesorii şi să investeşti în infrastructură. Dacă nu vom schimba acest mecanism de alocare a fondurilor, discrepanţele educaţionale între elevii care învaţă la şcolile de top şi cei care învaţă la şcolile mai slabe se vor accentua. Lucru care se observă deja dacă ne uităm la situaţia din ultimii ani“, subliniază Marin.