CLASA PREGĂTITOARE 2014 Peste 5.600 de cereri depuse în etapa a II-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înscrierile în etapa a doua au început pe 25 martie   FOTO: Eduard Enea / Adevărul

Până luni, 31 martie, ora 20.00, s-au înregistrat aproape 5.700 de cereri de înscriere la clasa pregătitoare. Părinţii mai pot depune cereri până vineri, 4 aprilie, iar listele finale vor fi afişate peste o săptămână, pe 11 aprilie.

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia cererilor de înscriere în clasa pregătitoare în cea de-a doua etapă, care a debutat pe 25 martie. Până luni, 31 martie, ora 20.00, s-au înregistrat 5.611 de cereri, dintre care 5.162 de cereri (92%) cu o singură opţiune, 169 de cereri cu două opţiuni (3%) şi alte 280 de cereri cu trei opţiuni (5%), se arată într-un comunicat de presă.

Dintre cele 1.320 de cereri respinse în prima etapă de înscriere, au fost redepuse, până în prezent, 518.

Depunerea cererilor de înscriere se va finaliza în data de 4 aprilie, urmând ca pe 11 aprilie fiecare unitate de învăţământ să afişeze rezultatele privind repartizarea elevilor.

Iar până pe data de 18 aprilie inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti sunt obligate să soluţioneze toate situaţiile nerezolvate la încheierea celei de-a doua etape, potrivit calendarului oficial.

Peste 145.000 de cereri depuse în prima etapă

Din totalul de cereri depuse în prima etapă, peste 145.000 (84,3%) au fost admise la prima opţiune, făcută pentru şcoala de circumscripţie, iar în jur de 25.000 de copii au fost admişi la prima şcoală bifată, dar nu cea de circumscripţie.

Din cele 5.266 de şcoli la care s-au organizat clase pregătitoare, aproape 2.000 (37,5%) sunt în mediul urban, iar în jur de 3.300 (62,5%) sunt în mediul rural.

 Calendarul înscrierilor

  • 25 martie - 4 aprilie - a doua etapă: părinţii care nu şi-au putut înscrie copiii în prima etapă depun cereri la secretariatul şcolii din eşalonul doi de opţiuni exprimate în fişa iniţială de înscriere.
  • 7-10 aprilie - procesarea cererilor pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare, în limita locurilor rămase libere.
  • 11 aprilie - afişarea în şcoli a listelor finale ale copiilor înscrişi, atât în clasa pregătitoare, cât şi în clasa I.
  • 14-18 aprilie - soluţionarea cazurilor copiilor rămaşi neînscrişi şi după etapa aceasta.

CLASA PREGĂTITOARE 2014 Marţi începe etapa a II-a de înscrieri. Top 50 cele mai căutate şcoli din ţară

Peste 1.300 de copii urmează să fie înscrişi în învăţământul primar în etapa a II-a, care începe marţi, 25 martie, după ce în prima etapă nu au găsit loc în şcolile dorite, iar părinţii au omis să bifeze pe cererea de înscriere menţinerea opţiunii pentru şcoala de circumscripţie. Ca în fiecare an, Ministerul Educaţiei a publicat topul şcolilor din ţară unde au fost depuse cele mai multe cereri.

CLASA PREGĂTITOARE 2014 Şcolile de top vor suplimenta şi anul acesta locurile. Cele mai râvnite şcoli din Capitală

Vineri este ultima zi din prima etapă de înscrieri în învăţământul primar, iar şcolile de top au fost din nou luate cu asalt de părinţi. Pentru un loc la o unitate şcolară bună mulţi şi-au făcut vize de flotant la minut.

CLASA PREGĂTITOARE 2014 Aproape 155.000 de copii au fost deja înscrişi

În jur de 155.000 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost înregistrate, până marţi seară, cele mai multe în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Suceava, Constanţa şi Prahova, informează Ministerul Educaţiei. Înscrierea la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2014-2015 a început pe 24 februarie şi se încheie vineri, 14 martie.

Pricopie despre clasa zero: „Nu putem interzice schimbarea de domiciliu”. Se pregăteşte un ghid pentru fondul clasei

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că nu poate fi făcută o legătură directă între creşterea numărului de solicitări de schimbare a domiciliului şi înscrierile la clasa pregătitoarea din această perioadă şi, ca atare, nu poate fi limitat acest fenomen. Oficialul a dat asigurări că toţi copiii vor avea loc la clasa zero. Cât despre problema fondului clasei, Pricopie a spus că ministerul pregăteşte un ghid legislativ pentru şcoli.

REPORTAJ Pregătitoarea, joaca de-a şcoala. Ce învaţă copiii de şase ani

Astăzi încep înscrierile la clasa pregătitoare, iar părinţii au chiar mai multe emoţii decât copiii, întrebându-se cum se vor descurca micuţii în primul lor an de şcoală.

Înscrierea la clasa pregătitoare începe luni şi se încheie pe 14 martie. Peste 12.500 de locuri disponibile în Capitală

Înscrierea la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2014-2015 începe luni, 24 februarie şi se va încheia vineri, 14 martie, perioadă în care părinţii pot completa online sau direct la şcoală ori la grădiniţă cererile de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare sau în clasa întâi. Programul este între 8.00-20.00 (luni-vineri) şi 8.00-13.00 (sâmbăta).

Înscrierile la pregătitoare şi clasa întâi, devansate cu o lună

Părinţii ar putea fi chemaţi să-şi înscrie copiii în clasa zero şi în clasa întâi în mai puţin de două săptămâni, adică din 24 februarie, potrivit calendarului propus de Ministerul Educaţiei.

DOCUMENTE Calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare şi în clasa întâi

Înscrierile în clasa pregătitoare şi în clasa I încep pe 24 februarie, respectând modelul de anul trecut, potrivit documentelor puse în dezbatere publică, marţi, de Ministerul Educaţiei.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO