Centrul de Resurse Juridice: SOS educaţia românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe organizaţii neguvernamentale au solicitat Ministerului Educaţiei Naţionale refacerea propunerilor de programe pentru gimnaziu, dintr-o perspectivă care să reflecte educaţia pentru cetăţenie democratică şi drepturile omului.

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) şi alte 17 organizaţii au cerut organizarea unor dezbateri publice privind propunerile de programe.

„Reiterăm serioasele preocupări privind conţinutul propunerilor de programe şcolare pentru gimaziu din perspectiva educaţiei democratice, fundamentată pe filozofia drepturilor omului. Programelor le lipsesc elementele necesare pentru ca elevii să-şi însuşească valorile egalităţii de gen şi nediscriminării pe criterii cum ar fi gen, etnie, rasă, naţionalitate, religie, categorie socială, dizabilitate, orientare sexuală şi identitate de gen. Din contra chiar, ele conţin sugestii metodologice şi activităţi cu potential discriminator, arătând lipsă de asumare a ceea ce trebuie să fie respectarea drepturilor fundamentale“, se precizează într-un comunicat al CRJ.

Organizaţia dă şi un exemplu în acest sens. „La clasa a V-a, în cadrul disciplinei Educaţie socială – Gândire critică şi drepturile copilului, respectarea dreptului la educaţie al copiilor cu CES (cerinţe educative speciale), în loc să fie în mod automat prezumată şi implementată de şcoală, este aruncată în responsabilitatea copiilor şi supusă unui referendum, în care, evident, majoritatea decide cu privire la respectarea dreptului fundamental la educaţie al minorităţii. Astfel, la punctul 2.2. «Identificarea, prin lucru în echipă, a unor măsuri de intervenţie posibile pentru cazuri semnalate de încălcare a drepturilor copilului sau de promovare a acestora», se propune: «realizarea unor jocuri de rol în care elevii formulează soluţii alternative la probleme specifice problematicii drepturilor copilului (de exemplu, organizarea unui concurs de soluţii creative la problemele privind asigurarea dreptului la educaţie a copiilor cu CES şi a unui mini-referendum pentru alegerea unei soluţii la nivelul clasei»”, arată CRJ.

Cine trebuie să participe la dezbatere

Potrivit organizaţiei, dezbaterea cu privire la programe nu poate include doar perspectiva profesorilor din sistemul educaţional. Ea trebuie să includă şi perspectiva organizaţiilor de drepturile omului şi a specialiştilor în domeniu. Ea trebuie de asemenea să reflecte perspectiva şi nevoile elevilor relativ la neajunsurile situaţiei actuale.

Alţi actori relevanţi sunt consideraţi părinţii, dar şi universităţile care pregătesc viitorii profesori. Există discipline, cum ar fi Consiliere şi dezvoltare personală, unde nu e clar cine va preda materia şi cine va pregăti viitorii profesori.

„Este astfel imperativ ca standardele din educaţia românească să se modifice, să se racordeze la valorile democratice ale Uniunii Europene, şi să dea conţinut în realitatea zilnică a copiilor dreptului egal la educaţie indiferent de gen, etnie, rasă, naţionalitate, orientare sexuală sau identitate de gen, dizabilitate, categorie socială, religie, etc…“, concluzionează CRJ.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro