Ce rol vor avea profesorii în prevenirea bullyingului. Normele de aplicare a legii anti-bullying, publicate în Monitorul Oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorii vor fi obligaţi să intervină imediat în cazurile de bullying semnalate sau identificate. Cel puţin aşa prevăd normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 221/2019 prin care este prevenit şi combătut bullying-ul în spaţiile destinate învăţământului.

Normele au fost aprobate prin ordin de ministru şi publicate în Monitorul Oficial din 10 iunie 2020, intrând în vigoare odată cu publicarea acestuia, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. 

Obiectivul este crearea unui climat sigur şi pozitiv în unitatea de învăţământ, bazat pe respectarea persoanei, nediscriminare, motivarea pentru învăţare şi asigurarea stării de bine a antepreşcolarului/preşcolarului/elevului în unitatea de învăţământ.

Potrivit aceleiaşi surse, normele metodologice oferă un instrument de lucru pentru profesioniştii care lucrează cu antepreşcolarii/preşcolarii/elevii din sistemul educaţional, familiile copiilor, autorităţile responsabile cu protecţia copilului împotriva violenţei, inclusiv a violenţei psihologice-bullying şi cu furnizorii de servicii specializate pentru reabilitarea copiilor-victime, martori şi/sau copiilor cu un comportament agresiv. Promovarea activităţilor de prevenire şi combatere a tuturor formelor de bullying şi cyberbullying în sistemul educaţional preuniversitar este un alt obiectiv urmărit, dublat de identificarea, semnalarea şi intervenţia, în echipă multidisciplinară, în situaţiile de violenţă psihologică-bullying şi cyberbullying.

Mobilizare la nivelul şcolii

Astfel, pentru reducerea ratei de prevenire a violenţei psihologice-bullying, în fiecare unitate de învăţământ va fi înfiinţat un grup de acţiune anti-bullying din care vor face parte maximum 10 membri.

Între aceştia se vor regăsi directorul unităţii de învăţământ, profesorul consilier şcolar, trei cadre didactice formate în problematica violenţei, inclusiv a violenţei psihologice-bullying, doi sau mai mulţi reprezentanţi ai elevilor, un reprezentant al părinţilor, reprezentanţi ai autorităţii locale. Rolul acestui grup este prevenirea, identificarea şi soluţionarea faptelor de bullying comise între elevi, prin acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice.

Fiecare unitate de învăţământ are obligaţia de a introduce în Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) obiectivul „şcoală cu toleranţă zero la violenţă”. În plus, pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, în perioada următoare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va realiza Ghiduri de bune practici pe cicluri de învăţământ, privind modul de interacţiune şi de intervenţie în situaţiile de violenţă psihologică-bullying.

Ce presupune punerea în practică

Mai mult, implementarea planului anti-bullying, la nivelul fiecărei unităţi şcolare, presupune:

a) activităţi de informare şi conştientizare asupra fenomenului de bullying pentru personalul şcolii, copii şi părinţi; 

b) măsuri de comunicare şi informare internă, la nivelul unităţii de învăţământ, cu privire la procedurile de prevenire, identificare, raportare şi intervenţie a situaţiilor de bullying în spaţiul şcolar; 

c) proceduri de intervenţie în situaţiile de violenţă psihologică-bullying;

d) responsabilizarea cadrelor didactice în scopul intervenţiei imediate în cazurile de bullying semnalate sau identificate; 

e) organizarea unor activităţi, precum concursuri, teatru forum ş.a., în scopul încurajării respectării valorilor şi misiunii declarate a şcolii, participarea la identificarea, medierea sau raportarea situaţiilor de bullying; 

f) atragerea părinţilor în participarea la dezbateri şi sesiuni de informare cu privire la bullying;

g) activităţi de măsurare a impactului acţiunilor cuprinse în planul anti-bullying şi ale eficienţei grupului de acţiune.

h) orice alt tip de activitate care are scopul de a preveni bullyingul.

„Este datoria noastră, ca adulţi responsabili, să-i apărăm, să-i protejăm pe copiii noştri prin educaţie, prin exemple pozitive. De aceea, Legea anti-bullying, însoţită de normele de aplicare, trebuie văzută ca un pas important pentru asigurarea demnităţii tuturor copiilor din România”, a declarat Monica Anisie, ministrul educaţiei şi cercetării.

Pentru a face cunoscute modalităţile de intervenţie în cazul de bullying, începând cu anul şcolar 2020-2021, unităţile de învăţământ preuniversitar pot afişa infografice accesibile tuturor copiilor, cadrelor didactice, personalului auxiliar şi părinţilor.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul