Ce putem învăţa din exemplul ţărilor cu cele mai bune rezultate în domeniul educaţiei

Destul de multe voci afirmă că sistemul de educaţie românesc este în declin de foarte mulţi ani de zile. Deşi unele reforme interne au fost întreprinse pentru a pune pe picioare acest „colos cu picioare de lut”, niciuna dintre ele nu a funcţionat. Poate că ar trebui să privim înspre alte modele de educaţie cu mai mult succes. În acest sens, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) vine cu o soluţie.

Denumită „Education Policy Outlook Country Profiles”, cea mai nouă cercetare a OECD arată modul în care o ţară răspunde la provocările-cheie pentru îmbunătăţirea eficientă a sistemului său de învăţământ.

În ceea ce priveşte punctele slabe, în loc să prescrie acţiunile necesare pentru a le combate, OECD preferă să le arate politicienilor puncte de vedere ale altor sisteme de învăţământ şi să descrie ce succes au avut astfel de iniţiative.

Ideea din spatele acestei serii de profiluri este de a oferi un acces uşor la sistemele de învăţământ ale altor ţări, precum şi la politicile adoptate pentru a îmbunătăţi aceste sisteme, care ar putea duce la înfăptuirea de reforme în ţara de origine a acestor factori de decizie.

De exemplu, din profilul Australiei putem afla că această ţară stă bine în ceea ce priveşte Programul pentru Evaluarea Internaţională a Studenţilor (PISA), deşi datele acestor evaluri au rămas neschimbate din anul 2000 încoace şi are rate ridicate de absolvire în învăţământul secundar şi terţiar.

În plus faţă de evaluarea calităţii profesorilor şi a conducerii şcolilor, Australia s-a concentrat pe definirea unui model de finanţare mai transparent şi echitabil pentru şcoli, model care a fost prezentat recent în cadrul unui plan naţional de îmbunătăţire a şcolii.

Ţara cu cele mai multe universităţi care beneficiază de autonomie

Noua Zeelandă are cele mai multe şcoli şi universităţi autonome dintre toate ţările OECD. O provocare importantă pentru această ţară a fost o mai bună integrare în şcoli a populaţiei indigene în creştere.

Drept răspuns, guvernul a adoptat o serie de strategii educaţionale pentru insularii maori şi pasifika şi a definit standardele naţionale şi un curriculum naţional pentru şcolile cu predare în limba engleză şi pentru şcolile specifice maori.

Sistemul de educaţie într-o ţară cu mulţi imigranţi

În Irlanda, un membru PISA de talie medie, a adoptat în 2005, din cauza populaţiei de imigranţi în creştere, o politică de sprijinire a şcolilor cu perfomanţe scăzute numită „Oferirea egalităţii de şanse în şcoli”.

Această politică a contribuit la creşterea numărului de elevi care au terminat învăţământul secundar în şcolile participante.

De curând, o alfabetizare şi o strategie de numeraţie a fost introdusă la nivel naţional pentru a creşte timpul de instruire în citire şi în matematică, precum şi a oferi activităţi profesionale de dezvoltare pentru cadrele didactice şi pentru conducerile şcolilor.

Poate cea mai mare provocare de acum a ţării este să se asigure că aceste programe nu vor fi afectate de actuala criză financiară.

Cehia a crescut salariile profesorilor tineri

În Republica Cehă, acolo unde perfomanţa PISA în citire, matematică şi ştiinţe este într-o continuă regresie, guvernul a introdus iniţiative de evaluare care include teste naţionale standardizate.

Pentru a îmbunătăţi calitatea cadrelor didactice şi a directorilor şcolilor, Cehia a crescut salariile profesorilor tineri, a introdus un nou sistem pentru carierele profesorilor şi a schimbat procesul de numire şi de destituire a directorilor de şcoli.

Aceste patru exemple arată modul în care unele guverne din jurul lumii încearcă să-şi îmbunătăţească sistemele de învăţământ, totul pentru a-şi pregăti cei mai tineri cetăţeni pentru participarea deplină în economia mondială bazată pe cunoaştere.

La fiecare şase luni, OECD va publica un nou set de astfel de profiluri ca parte a seriei „Education Policy Outlook Country Profiles”. Totodată, această serie poate fi o sursă valoaroasă de informaţii şi de inspiraţie prin care factorii de decizie de pretutindeni pot iniţia la rândul lor astfel de reforme.