Care sunt standardele la predarea online în universităţi şi ce facultăţi pot alege această modalitate de comunicare cu studenţii
0Activităţile online sincron de predare-învăţare în universităţi vor avea ponderi maxime, cuprinse între 50 şi 65%, în funcţie de ciclul de studii, a stabilit Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
Din acest an, universităţile vor putea organiza cursuri online, a decis Guvernul printr-o ordonanţă de urgenţă. Şeful Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), Octavian Mădălin Bunoiu, a explicat pentru Edupedu ce prevăd standardele pentru predarea online în învăţământul universitar cu frecvenţă.
50% – cursuri online, 25%– seminare
Astfel, pentru activitatea de predare-învăţare, standardul prevede o limită maximă de 50% pentru cursurile de licenţă, 60% pentru cele de masterat şi 65% pentru cele de doctorat, iar pentru aplicaţiile practice şi cercetare – 25% la licenţă, 35% la master, respectiv 35% la doctorat. Acesta este doar un cadru general, a mai spus şeful ARACIS, dincolo de care fiecare universitate îşi poate stabili propria strategie şi propria metodologie. Cu alte cuvinte, dacă universităţile vor stabili că nu doresc deloc învăţământ online pentru programele cu frecvenţă, ci organizează doar cursuri faţă în faţă în noul an universitar care începe în toamnă, vor fi libere să o facă, la fel şi dacă vor stabili că merg pe valorile maximale persmise de aceste standarde.
Universităţile trebuie să decidă prin propria metodologie aplicată la fiecare disciplină în parte, în detaliu tot ceea ce urmează să se întâmple şi să-i informeze pe studenţi. „Este firesc ca studentul să ştie, să spunem, că 50% sau 30% din cursurile disciplinei respective sunt online. E ideal să ştie şi când anume sunt online, pentru că, în mod evident, fiecare îşi setează programul. Toate aceste lucruri trebuie prevăzute în fişele de disciplină”, a explicat Bunoiu.
Ce fac cei fără internet sau tabletă
Acesta a adăugat că,este, de asemenea, decizia universităţilor şi mai apoi a facultăţilor, să-şi seteze regulile de genul: „să permită sau nu ca la o anumită disciplină toată activitatea de curs să fie online sau să decidă că toate disciplinele din planul de învăţământ au 30% sau 50% online. Sau, în mod evident, cadrul didactic e în prim-plan şi el este cel care decide dacă activitatea sa se pretează sau nu să fie predată online. Cumva, în cadrul unor reguli care sunt, totuşi, destul de ferme, se lasă un nivel de autonomie şi de flexibilitate destul de mare la nivelul universităţilor şi facultăţilor”.
Standardele mai prevăd ca, în cazul în care studentul nu are la domiciliul său internet, calculator, laptop sau tabletă, universităţile trebuie să le asigure acestora, la sediul universităţilor, accesul la astfel de instrumente de studiu. Totodată, recomandarea este ca platformele informatice care pot fi folosite trebuie integrate, solide şi cu facilităţi diverse, unde studenţii să poată găsi laolaltă şi partea de activitate online, dar şi resursele de învăţare, acestea din urmă cu costuri zero pentru studenţi.
Standardul recomandă ca în timpul cursurilor online, studenţii şi profesorii să păstreze camerele deschise, în scopul facilitării comunicării, studenţii fiind îndrumaţi şi solicitaţi să se implice activ în activităţile de învăţare, predare şi cercetare. Evaluarea se va face însă faţă în faţă, chiar dacă activitatea de predare s-a derulat în mare parte în online.
Noile standarde sunt o extensie a celor deja existente, a punctat Bunoiu, implementarea sistemului fiind convergent cu ceea ce se întâmplă în Europa de Vest şi America de Nord.
În timpul cursurilor online, studenţii şi profesorii trebuie să păstreze camerele deschise