Caltech, prima universitate din lume în topul mondial Times Higher Education. România, absentă din clasament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caltech este cea mai bună universitate din lume, potrivit topului Times Higher Education

California Institute of Technology (Caltech) se menţine pe primul loc în topul mondial Times Higher Education, pentru al treilea an la rând, în timp ce Oxford, Princeton şi MIT au coborât. România nu figurează, din nou, cu nicio universitate în topul mondial.

Pe locul doi în top se află Universitatea Harvard, în timp ce Oxford, care anul trecut era la egalitate cu Harvard, a coborât pe locul trei. 

Massachusetts Institute of Technology a coborât de pe locul patru pe locul şase, fiind devansată anul acesta de Stanford, Oxford şi Cambridge, iar Princeton a coborât de pe locul cinci pe locul şapte.

Cele mai multe universităţi din top 100 sunt din Statele Unite. Este vorba de 49 de instituţii de învăţământ superior, în timp ce Europa are 34 de universităţi în primele 100, Marea Britanie având 11 dintre acestea. Ţările din Asia au numai 12 universităţi în top şi Australia are cinci.

Dacă ne uităm la domenii, cea mai bună universitate din lumea în domeniul ştiinţelor umane este Stanford, potrivit Times Higher Education. Pe locul al doilea se află Harvard, urmată de Universitatea din Chicago, Cambridge, Oxford, Princeton şi Yale.

În domeniul Ştiinţelor şi tehnologiei, pe primul loc în lume este Massachusettes Institute of Technology (MIT), urmat de Stanford, Caltech, Princeton, Cambridge, Imperial College London şi Oxford. În ceea ce priveşte medicina, cele mai bune universităţi din lume sunt: Oxford, Harvard, Cambridge, Imperial College London, Stanford, Columbia.

Times Higher Education ierarhizează cele mai bune universităţi din lume în funcţie de patru indicatori: calitatea predării, cercetarea, transferul de cunoştinţe şi imaginea pe care o au în lume. 

Topul are 400 de poziţii ocupate de universităţi din 26 de ţări, cele mai multe fiind din Statele Unite.

Topul Times Higher Education 2014-2015

1. California Institute of Technology (Caltech), SUA

2. Harvard University, SUA

3. University of Oxford, Marea Britanie

4. Stanford University, SUA

5. University of Cambridge, Marea Britanie

6. Massachusetts Institute of Technology (MIT), SUA

7. Princeton University, SUA

8. University of California, Berkeley, SUA

9. Imperial College London, Marea Britanie

10. Yale University, SUA

Topul Times Higher Education 2013-2014

1. California Institute of Technology, SUA

2. Harvard University, SUA şi University of Oxford, Marea Britanie

3. Stanford University, SUA

4. Masachusetts Institute of Technology (MIT), SUA

5. Princeton University, SUA

6. University of Cambridge, Marea Britanie

7. University of California, Berkeley, SUA

8. University of Chicago, SUA

9. Imperial College London, Marea Britanie

10. Yale University


România coboară iar 100 de locuri în Topul Mondial QS al Universităţilor. Patru instituţii apar în clasament

România lipseşte şi din topul celor mai bune universităţi din lume realizat de Times Higher Education

Topul mondial al universităţilor după angajabilitatea absolvenţilor

Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii „Babeş-Bolyai”, prima din România care a intrat în Topul Shanghai

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco