Bani europeni pentru elevii din mediile vulnerabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi inspectoratele şcolare judeţene vor putea solicita, începând din august, bani europeni pentru acordarea de rechizite şcolare copiilor dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial, conform unui ghid publicat de autorităţi pe fonduri-ue.ro.

„Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (AM POAD), din cadrul MDRAPFE, lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului 'Precaritate materială de bază: lipsa materialelor şcolare, pentru un proiect în valoare de 6,75 milioane euro prin care vor fi acordate rechizite şcolare copiilor dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial, la începutul anului şcolar 2017/2018. În cadrul apelului de proiecte aferent acestui ghid, care va fi deschis în sistemul informatic MySMIS2014 la începutul lunii august, solicitantul eligibil este Ministerul Educaţiei Naţionale, în parteneriat cu inspectoratele şcolare din întreaga ţară“, se arată în documentul programului.

Propunerile sau observaţiile se pot transmite până la data de 4 august 2017.

„Organizaţiile partenere, respectiv inspectoratele şcolare, vor organiza procedura de achiziţie publică, conform prevederilor legale aplicabile. Procedura de achiziţie se va organiza pentru furnizarea de materiale şcolare, având transportul asigurat până la depozitele puse la dispoziţie de către inspectorate“, menţionează sursa citată.

Distribuirea către copii se va face la sediul grădiniţelor şi şcolilor, care se vor asigura ca livrarea să nu pună destinatarul final "într-o situaţie de stigmatizare". Pentru copiii preşcolari, rechizitele vor rămâne în grădiniţă, urmând să fie folosite de aceştia pentru activităţile de la grupă.

Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 (POAD) are o alocare totală de peste 518 milioane euro şi are în vedere reducerea sărăciei extreme prin distribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare şi mâncare preparată), de materialele şcolare pentru copii, trusouri pentru nou-născuţi, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate.

Conform informaţiilor din ghid, din datele Eurostat pentru 2012 rezultă că ponderile cele mai ridicate ale copiilor (0-17 ani) care trăiesc în sărăcie se află în România (52,2%).


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine