BAC 2017. Subiectele de la Bacalaureat. Prima sesiune vs. sesiunea din toamnă. Care examene au fost mai uşoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ a discutat cu mai mulţi profesori care predau principalele materii de la examenul de Bacalaureat, dar şi cu cei care predau domeniile alese cel mai des de către candidaţii pentru proba scrisă la alegere. Scopul: compararea nivelurilor de dificultate ale variantelor date la cele două sesiuni ale evaluării din acest an.

Astfel, dacă la Limba Română, Matematică şi Biologie, profesorii afirmă  că subiectele au fost ceva mai dificile, nu acelaşi lucru se aplică şi subiectelor de la Geografie şi Istorie, susţin dascălii care au comentat pentru Adevărul.

„Variantele acestea sunt mai accesibile comparativ cu ce au primit candidaţii la prima sesiune a Bacalaureatului. Poeziile la prima vedere au fost mai facile în vederea comentării. Au fost mai uşor de înţeles. Şi textele argumentative mi s-au părut mai accesibile în această sesiune, iar asta pentru că au fost propuse teme mai familiare elevilor.  Generoase mi s-au părut şi eseurile de la subiectul al III-lea, însă aici este discutabil. Pe de o parte, subiectele au fost generoase, dar pe de altă parte, candidaţii puteau să cadă în capcana de a povesti textul, în loc să îl comenteze ţinând cont de itemii daţi“, a declarat pentru Adevărul, Achim Ruxandra, profesor de Limba Română la Colegiul Naţional I. L. Caragiale.

Şi la Matematică, subiectele par să fi fost ceva mai uşoare în comparaţie cu cele din sesiunea din vară, apreciază Denisa Tănăsescu, profesor de Matematică la Colegiul Naţional la I.L Caragiale. „Exerciţiile par să fi fost mai uşoare, comparativ cu ce s-a dat în prima sesiune. Elevii trebuiau să ştie doar teoria primară, adică formulele şi cum să le aplice. Nu a fost nevoie de emiterea unor judecăţi suplimentare “, a explicat dascălul.

Acelaşi lucru se aplică şi la Biologie, însă doar pentru subiectele de la Anatomie, nu şi pentru cele de la Biologie Vegetală şi Animală.

„La Anatomie mi s-a părut că subiectele au fost ceva mai uşoare faţă de prima sesiune. Problemele au păstrat aceeaşi structură, însă teoria fost de data aceasta puţin mai generală. Nu a intrat în aşa multe detalii. La Biologia Animală şi Vegetală cerinţele au fost la fel uşoare, doar la primul subiect s-a intrat în mai multe amănunte, comparativ cu sesiunea trecută“, a afirmat Ionela Cociorva, profesor de Biologie la Colegiul Naţional I.L Caragiale.

La Istorie şi Geografie, subiectele au avut acelaşi nivel de dificultate

„Subiectele per total au avut aproape acelaşi nivel de dificultate, cu excepţia ultimului. De data aceasta, eseul a fost mai greu de elaborat în sensul de detalii cerute“, a explicat Corneliu Riegler, profesor de Istorie la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“.

Nici la geografie nu par a fi diferenţe notabile  din perspectiva dificultăţii de rezolvare, afirmă Ioan Mărculeţ, profesor de Geografie la Colegiul Naţional I.L Caragiale. „ Subiectele date în acele două sesiuni au fost echilibrate ca nivel de dificultate, respectând aceeaşi structură“, a comentat dascălul.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa