Administraţia Prezidenţială lansează 7 grupuri de lucru privind reforma învăţământului, în cadrul programului „România educată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Prezidenţială va constitui 7 grupuri de lucru, pe domeniile identificate ca fiind esenţiale în reforma educaţiei, intrându-se astfel în a doua etapă a programului "România educată", lansat în 2016 de preşedintele Klaus Iohannis.

Temele vizează cariera didactică, echitatea, profesionalizarea managementului, învăţământul profesional şi tehnic, autonomie, calitatea şi internaţionalizarea în învăţământul superior, educaţie timpurie şi evaluarea elevilor şi studenţilor.

„Proiectul România educată intră în a doua etapă, prin lansarea a şapte grupuri de lucru pe teme care au întrunit un nivel ridicat de interes în dezbaterile anului 2016. Acestea sunt: cariera didactică; profesionalizarea managementului educaţional; echitatea sistemului educaţional; învăţământul profesional şi tehnic; educaţia timpurie; autonomie, calitate şi internaţionalizare în învăţământul superior şi evaluările elevilor şi studenţilor", a anunţat, sâmbătă, pe Facebook, consilierul de stat Ligia Deca, din partea Departamentului Educaţie şi Cercetare de la Palatul Cotroceni.

În aceste grupuri sunt invitaţi să participe: organizaţii non-guvernamentale cu o activitate relevantă pentru tema abordată, reprezentanţi ai partenerilor sociali (sindicate ale cadrelor didactice şi structuri asociative ale elevilor, studenţilor şi părinţilor), delegaţi ai Consiliul Naţional al Rectorilor, asociaţii de instituţii de învăţământ preuniversitar sau ale furnizorilor de formare profesională, precum şi reprezentanţi din diverse instituţii publice cu atribuţii semnificative în domeniu.

Prima etapă a fost reprezentată de o serie de consultări publice pe tema educaţiei, iar ele vor fi continuare şi în 2017, "având în vedere succesul din prima etapă al iniţiativei de a încuraja şi alte entităţi interesate de domeniile educaţiei şi cercetării să organizeze evenimente de consultare", potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale.

Programul "România educată" ar urma să se încheie în 2018, când va fi prezentat şi documentul final.

"A treia etapă (2018) va presupune finalizarea rezultatelor proiectului: o viziune de ţară şi obiectivele de ţară asupra educaţiei şi cercetării din România, pentru următorii 12 ani (2018-2030); o strategie pentru sectorul educaţie şi cercetare la orizontul 2018-2030; o serie de propuneri de politici publice pe temele desemnate ca fiind prioritare în cadrul proiectului, care vor include şi elemente privind guvernanţa sistemului de educaţie şi cercetare", potrivit Preşedinţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat, pe 15 februarie, la Palatul Cotroceni, "Dezbaterea Naţională privind Educaţia şi Cercetarea din România, pentru perioada 2016-2017", ca parte a proiectului său "România Educată", ce îşi propune să stabilească principiile şi direcţiile de reformare a domeniului învăţământului până în anul 2018.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune