55 la sută din studenţii din primul an, în România, sunt femei. Doar 2% sunt doctoranzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Registrul Matricol Unic (RMU) vine cu primele rezultate, dupa incărcarea a peste 90% din datele privind studentii din anul I. Potrivit primelor statistici, numărul femeilor care urmează cursuri universitare este mai mare decât cel al băieţilor.

Potrivit primelor rapoarte statistice referitoare la numărul de studenţi de pe site-ul www.rei.gov.ro, numărul femeilor care urmează cursuri universitare este mai mare decât cel al bărbaţilor. Astfel, 55 la sută dintre studenţii României sunt femei, iar 45 la sută, bărbaţi.

De aemenea, datele colectate prin RMU, începând cu anul universitar 2015-2016, primul an de studiu, arată că 51 la sută dintre studenţi urmează studii universitare la buget, iar 49 la sută fac cursuri universitare cu taxă.

Doar doi la sută dintre studenţi sunt doctoranzi

Cei mai mulţi dintre studenţi se opresc la cursurile de licenţă, mai arată primele statistici colectate prin RMU.

Astfel, 69, 41 la sută dintre studenţi frecventează un program de licenţă, 28,45 la sută sunt înscrişi la un program de master, iar doctoranzii reprezintă doat puţin peste 2 la sută dintre studenţii din România.

Datele colectate prin RMU începând cu anul universitar 2015-2016, anul I de studiu, se actualizează automat din oră în oră.

Până la 1 aprilie, 55 de instituţii de învăţământ superior, dintre care 38 de universităţi din sectorul public, au importat în Registrul Matricol Unic (RMU) date referitoare la peste 70.000 de studenţi din anul I de studii din ciclurile de licenţă şi master. 

Termenul de finalizare al procesului de raportare este de 30 septembrie, dată-limită pentru actualizarea informaţiilor privind şcolaritatea studenţilor, conform reglementărilor la nivel naţional pentru raportările oficiale anuale ale MENCS şi Institutului Naţional de Statistică.

„Registrul Matricol Unic este un sistem informaţional electronic care asigură gestiunea integrată a datelor privind studenţii universităţilor de stat şi particulare din România, pentru toţi anii universitari şi pentru toate ciclurile de studii. În Registrul Matricol Unic se înregistrează date personale, date privind şcolaritatea studentului, date referitoare la burse studenţi şi servicii cazare, respectiv date referitoare la studii preuniversitare şi studii universitare anterioare”, arată un comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Cele mai bune universităţi cu perspective de angajare din Marea Britanie

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?