500 de şcoli vor primi o donaţie din partea Federaţiei Române de Şah

0
Publicat:
Ultima actualizare:

500 de şcoli din toată ţara, care participă la activităţile desfăşurate în cadrul programului naţional „Educaţie prin Şah în Învăţământul Preuniversitar”, vor primi marţi o donaţie din partea Federaţiei Române de Şah (FRS).

Donaţia Federaţiei Române de Şah va consta în truse speciale pentru şah, care conţin, fiecare, 10 garnituri de piese, 10 table pliabile de şah, o tablă portabilă de demonstraţie, două manuale (pentru fiecare an de studiu), programa primilor doi ani de studiu, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei. 

Cele 500 de unităţi de învăţământ au fost selectate pe baza unor criterii clare: existenţa unor cluburi de şah, dorinţa elevilor de a practica şahul în şcoli, existenţa profesorilor care pot preda şahul, ca disciplină, participarea la concursuri naţionale/internaţionale ale elevilor/unităţilor de învăţământ.

Opţionalul "Educaţia prin Şah"

Protocolul dintre Ministerul Educaţiei (MEN) şi Federaţia Naţională de Şah (FNS) vizează implementarea disciplinei opţionale „Eduaţie prin şah” şi formarea şi specializarea cadrelor didactice pentru predarea şahului în şcoală, precizează Ministerul într-un comunicat de presă.

Documentul precizează că MEN va asigura, prin inspectoratele şcolare şi prin Casele corpului didactic, organizarea activităţilor de formare continuă a cadrelor didactice pentru disciplina opţională. La rândul ei, FRS va asigura formatori pentru calificarea cadrelor didactice şi va oferi 500 de truse necesare desfăşurării activităţii în cadrul disciplinei opţionale „Educaţie prin şah”. Fiecare trusă va conţine: 10 garnituri de piese, 10 table pliabile de şah, o tablă portabilă de demonstraţie, două manuale (pentru fiecare an de studiu), programa primilor doi ani de studiu.

O Comisie Mixtă de Monitorizare va urmări implementarea protocolului, a cărui valabilitate este de doi ani, cu posibilitate de prelungire pentru încă alţi doi.

În programele şcolare de educaţie fizică pentru clasele V-XII, revizuite în anul 2009, şahul a devenit disciplină sportivă alternativă, care poate fi predată în cadrul orelor de educaţie fizică prevăzute în trunchiul comun. În perioada 2006-2008, prin programul MEN de finanţare a unităţilor de învăţământ, în vederea dotării acestora cu materiale, aparate şi instalaţii sportive, s-au achiziţionat, în majoritatea unităţilor de învăţământ, inclusiv cele din mediul rural, cutii şi piese de şah. În învăţământul românesc, şahul a intrat în lista disciplinelor/activităţilor opţionale pentru toate formele de învăţământ, la aria curriculară Educaţie fizică şi Sport, din anul 2001.


VIDEO Elevii de la „Tudor Vianu” învaţă să joace şah de la campioni internaţionali

Pricopie: 500 de şcoli din mediul rural vor primi table şi piese de şah

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile