Ungaria dă semne că ar amâna ratificarea aderării Suediei și Finlandei la NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungaria semnalează că ar putea amâna ratificarea aderării Suediei și Finlandei la NATO.

FOTO EPA EFE

Şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban a semnalat sâmbătă o posibilă nouă amânare a ratificării de către parlamentul de la Budapesta a aderării Finlandei şi Suediei la NATO, potrivit Agerpres.

Procesul ratificării aderării de către legislativul ungar a tot fost amânat din iulie anul trecut. Premierul Viktor Orban a avut din nou critici la adresa Suediei și Finlandei. El le-a reproșat acestora că răspândesc minciuni despre situația democrației din Ungaria. 

Din ultima declarație a premierului ungar, reiese faptul că acesta are nevoie de mai multe discuții între grupurile parlamentare înainte ca legislativul ungar să lanseze dezbaterea pe acest subiect, programată să înceapă miercuri.

Votul ratificării pentru aderarea celor două țări la NATO ar fi programat pentru 6 martie, dar şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, spune că ar putea fi nevoie de mai mult timp.

"Parlamentul va pune aceasta pe agendă luni şi începe dezbaterea legislaţiei săptămâna viitoare. Conform procedurii parlamentare ungare, adoptarea legislaţiei are nevoie de circa patru săptămâni, deci parlamentul poate avea un vot asupra acesteia cândva în a doua jumătate a lui martie, în săptămâna cu 21 martie", a indicat Gulyas.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete