Washingtonul se opune posibilei decizii a Parisului de a livra nave militare Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul american de Stat, John Kerry. şi ministrul francez de Externe, Laurent Fabius. FOTO: Reuters

Secretarul de Stat american, John Kerry, a reîntărit ideea în faţa omologului său francez, Laurent Fabius, că Washingtonul se opune ca Parisul să livreze nave militare Mistral Moscovei, din cauza crizei ucrainene, a anunţat joi diplomaţia americană, potrivit AFP.

Dosarul celor două nave militare de tip Mistral pe care Franţa urmează să le livreze Rusiei a fost unul din subiectele principale ale discuţiilor din cadrul vizitei lui Laurent Fabius de la începutul săptămânii în Statele Unite şi care a provocat tensiuni între cele două ţări aliate.

O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf, a confirmat faptul că cei doi miniştri au „discutat despre această vânzare” în cursul întrevederii care a avut loc marţi la Washington.

„Ne-am exprimat de mai multe ori pe lângă Guvernul francez îngrijorările legate de această vânzare şi nu credem că este momentul adecvat pentru a continua astfel de contracte militare, ţinând cont de acţiunile Rusiei vizând destabilizarea vecinilor”, a precizat oficialul american

În cursul unei conferinţe de presă care a avut loc marţi Laurent Fabius a apărat contractul prin care Franţa s-a angajat să vândă două nave de război Rusiei. Liderul diplomaţiei franceze a susţinut că omologul său american nu i-a cerut în mod oficial să renunţe la onorarea contractului şi a repetat că „decizia finală urmează să fie luată în octombrie” şi a precizat că:

„Franţa nu trebuie să primească lecţii de fermitate din partea cuiva (...). Franţa îşi face datoria fie că este vorba despre Ucraina, fie oriunde în altă parte”, a adăugat ministrul de Externe francez.

Franţa şi Rusia au semnat în 2011 un contract privind achiţionarea de către Moscova a două nave de tip Mistral. Livrarea primei nave, Vladivostok, este în mod normal prevăzută pentru octombrie,. A doua navă, Sevastopol, este destinată flotei ruse din Marea Neagră şi trebuie să fie livrată până la finalul lui 2015.

Cele două sunt nave de proiecţie şi comandament (BPC), ambarcaţiuni de război polivalente care pot transporta elicoptere şi tancuri.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate