Washingtonul respinge sugestia lui Lavrov că SUA şi-a schimbat poziţia faţă de războiul din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serghei Lavrov şi John Kirby. FOTO AP

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat miercuri că Statele Unite sunt tot mai receptive faţă de poziţia Moscovei cu privire la războiul civil din Siria, o afirmaţie respinsă imediat de către Washington, relatează Reuters în pagina electronică.

"Eu cred că americanii sunt mult mai receptivi (acum) la argumentele pe care le prezentăm noi de mai mulţi ani", a declarat Lavrov pentru presă la Moscova.

El se referea la afirmaţiile secretarului de Stat american John Kerry de săptămâna trecută, în urma reluării discuţiilor la nivel militar pe tema Siriei - în care războiul civil nu dă semne de atenuare după patru ani şi jumătate - între Washington şi Moscova.

Washingtonul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de susţinerea de către Moscova a preşedintelui sirian Bashar al-Assad, pe care Statele Unite îl îndeamnă să plece de la putere pentru a permite un proces de tranziţie.

"Nu există nicio schimbare în poziţia sau îngrijorările noastre faţă de ceea ce face Rusia în Siria", a declarat John Kirby, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

"Secretarul Kerry a fost clar şi consecvent. Vom saluta un rol constructiv al Rusiei în lupta împotriva ISIL (unul dintre acronimele grupării Statul Islamic), dar dacă ei sunt acolo să-i consolideze poziţia lui al-Assad, acest lucru contravine oricărui efort de a pune capăt conflictului", a adăugat Kirby.

O sporire a prezenţei militare a Rusiei în Siria a complicat eforturile americane în lupta împotriva Statului Islamic (SI) în această ţară. O coaliţie condusă de către Statele Unite a efectuat atacuri aeriene ţintite asupra grupării extremiste în ultimul an.

Separat, o sursă diplomatică rusă a declarat miercuri că Moscova vede şanse tot mai mari ale unui acord internaţional cu privire la Siria.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul