Vladimir Putin: Aderarea Ucrainei la NATO, „o linie roşie”. Rachetele Alianţei ar putea ajunge la Moscova în 7-10 minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA EFE

Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut săptămâna aceasta într-un interviu că extinderea NATO spre Est reprezintă pentru Rusia o "linie roşie". Unii dintre experţii independenţi ruşi au apreciat că declaraţiile sale sunt adresate indirect preşedintelui american Joe Biden, cu care liderul rus se va întâlni săptămâna viitoare la Geneva.

"Să ne imaginăm că Ucraina devine membră a NATO. Timpul de zbor al rachetelor Alianţei de la Harkov, să zicem, sau din Dnepropetrovsk până în partea centrală a Rusiei, la Moscova, se va reduce la 7-10 minute. Este sau nu o linie roşie pentru noi?", a declarat Putin în interviul acordat moderatorului emisiunii "Moscova.Kremlin.Putin", Pavel Zarubin, citat de Agerpres.

El a spus că extinderea NATO spre Est şi apropierea infrastructurii sale de frontierele Rusiei "are o importanţă practică" pentru Moscova. După aderarea unor ţări din Europa de Est la Alianţă, SUA au convenit cu România şi Polonia cu privire la instalarea pe teritoriile lor a unor lansatoare de rachete ca parte a dispozitivului de apărare antirachetă, iar acestea pot fi utilizate nu numai în scopuri defensive, a afirmat Vladimir Putin, citat de publicaţia RBC. Putin susţine că rachetele ce ar putea fi lansate din România sau Polonia ar putea ajunge în centrul Rusiei în 15 minute.

Desfăşurarea unor rachete sovietice în Cuba nu a fost acceptată de SUA, încercări de acest gen au fost întreprinse de Uniunea Sovietică în timpul crizei rachetelor cubaneze, a amintit Putin, afirmând că o cauză a îngrijorărilor SUA de la acea vreme a fost că timpul de zbor al unei rachete din Cuba până în centrul industrial al SUA, inclusiv Washington, este de 15 minute.

"Pentru ca acest interval de zbor să fie redus la 7-10 minute, ar trebui ca noi să ne instalăm rachetele la graniţa de sud a Canadei sau la graniţa de nord a Mexicului. Credeţi că aceasta va fi sau nu atunci o linie roşie pentru SUA?", a mai spus preşedintele rus în cadrul emisiunii de la postul public de televiziune.

Putin a adăugat că cel puţin 50% dintre ucraineni nu vor ca ţara lor să adere la NATO. "Aceştia sunt oameni deştepţi. Vorbesc fără nici o ironie. Nu pentru că alţii sunt proşti, ci pentru că ei înţeleg că nu vor să fie în prima linie, nu vor să fie monedă de schimb şi carne de tun", a continuat şeful statului rus, fără să precizeze sursa datelor citate.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone