Un texan, arestat de Secret Service la reşedinţa Kamalei Harris, cu o puşcă şi muniţie neînregistrată în maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kamala Harris FOTO Arhivă

Un bărbat din Texas a fost arestat în exteriorul reşedinţei oficiale a vicepreşedintei Kamala Harris, Observatorul Naval, la Washington, şi a fost inculpat cu privire la faptul că avea o puşcă şi muniţie în maşină, anunţă Poliţia din Washington, relatează CNN.

Poliţia a intervenit după ce a fost chemată miercuri, ”la ora (locală) 12.12 (18.12, ora României), la numărul 3.400, pe Massachusetts Avenue, în legătură cu o persoană suspectă, în baza unui buletin de informaţii provenind din Texas, reţinută de către Secret Service”, a anunţat un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane din Washington.

Paul Murray, în vârstă de 31 de ani, din San Antonio, a fost arestat şi inculpat, iar o puşcă şi muniţie au fost confiscate din vehiculul acestuia, a anunţat poliţia.

Potrivit unui raport al poliţiei, obţinut de CNN, ofiţeri de poliţie îl acuză pe Murray de faptul că se afla în posesia unei ”puşti semiautomate de tip AR-15, a 113 gloanţe neînregistrate şi a cinci încărcătoate de 30 de cartuşe”.

Potrivit poliţiei, împotriva lui Murray au fost formulate mai multe capete de acuzare, şi anume portul unei arme periculoase, tranportarea unei puşti sau carabine în afara unei întreprinderi, deţinere de muniţie neînregistrată şi deţinerea unui dispozitiv de alimentare cu muniţie de capacitate mare.

Secret Service declară pentru CNN că agenţi din cadrul Diviziei în civil l-au arestat pe bărbat înainte de venirea Poliţiei Metropolitane.

Niciuna dintre persoanele protejate de Secret Service nu se afla în reşedinţa vicepreşedintei la momentul incidentului, precizează serviciul de protecţie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete