Un tânăr în vârstă de 20 de ani, acuzat de împuşcarea a doi poliţişti la Ferguson, a fost reţinut de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul şi Departamentul de Poliţie din Saint-Louis au anunţat duminică arestarea lui Jeffrey Williams, un tânăr în vârstă de 20 de ani, acesta fiind acuzat de împuşcarea a doi poliţişti în timpul unor proteste, în noaptea de miercuri spre joi, în faţa sediului Departamentului de Poliţie din Ferguson (Missouri), potrivit AFP şi Reuters.

Potrivit procurorului din Saint-Louis Robert McCulloch, Jeffrey Williams le-a spus autorităţilor că a tras asupra unei persoane cu care se afla într-o dispută, şi nu în direcţia poliţiştilor. Totuşi, cu toate că ancheta este în curs de desfăşurare, McCulloch a precizat că Williams este reţinut fiind acuzat de „agresiune”, iar cauţiunea e fixată la 300.000 de dolari. 

La scurt timp după ce a fost făcut public anunţul reţinerii lui Williams, aproxmiativ o sută de persoane au mers în faţa Poliţiei din Ferguson în semn de susţinere faţă de primarul oraşului, James Knowles, aflat sub presiune în ultimele luni.

Doi poliţişti au fost împuşcaţi în cursul nopţii de miercuri spre joi în timpul unor proteste în faţa sediului Departamentului de Poliţie din Ferguson (Missouri). Câteva zeci de persoane se adunaseră acolo, miercuri seară, după ce şeful poliţiei din oraş, Thomas Jackson, şi-a anunţat demisia alături de alţi cinci funcţionari.

Şeful poliţiei din St Louis, Jon Belmar, declarat că împuşcarea celor doi poliţişti din Ferguson a fost o „ambuscadă”, focurile de armă vizând în mod intenţionat poliţia.

Susţinători ai Departamentului de Poliţie din Ferguson. FOTO: AFP

Protestatarii cereau demiterea lui Thomas Jackson după ce un ofiţer alb, Darren Wilson, l-a împuşcat mortal pe adolescentul de culoare Michael Brown, care nu era înarmat, pe 9 august 2014. 

Citeşte şi: 

VIDEO Violenţe la New York după decizia justiţiei de a nu inculpa un poliţist. Peste 80 de protestatari, arestaţi 

Optzeci şi trei de persoane au fost arestate la New York, în timpul manifestaţiilor declanşate după decizia justiţiei de a nu inculpa un poliţist alb, implicat în moartea unui bărbat de culoare, au anunţat, joi, surse din poliţia locală, relatează AFP.

Poliţistul care l-a ucis pe Michael Brown la Ferguson va părăsi poliţia 

Poliţistul Darren Wilson care l-a ucis la începutul lui august pe tânărul de culoare Michael Brown la Ferguson, în statul Missouri, declanşând o importantă mişcare de protest, va părăsi poliţia, a anunţat avocatul său.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete