Armata americană a doborât un nou obiect zburător misterios în nordul Statelor Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata americană a doborât un nou "obiect" deasupra lacului Huron, în nordul Statelor Unite, au anunţat duminică doi parlamentari, cel mai recent obiect zburător misterios care au pus autorităţile din SUA şi Canada în alertă maximă, transmite AFP.

Avion de vânătoare american FOTO Wikimedia/Imagine ilustrativă

Obiectul, al patrulea în puţin peste o săptămână, "a fost doborât de piloții US Air Force şi de Garda Naţională", a scris pe Twitter reprezentanta democrată a statului Michigan Elissa Slotkin, în timp ce colegul ei Jack Bergman a vorbit despre "un 'obiect (...) scos din funcţiune" deasupra lacului Huron.

Notificarea transmisă de FAA avertizează piloţii care încalcă restricţia că ar putea fi interceptaţi şi arestaţi.

Mai târziu, FAA a revenit cu un nou anunţ în care afirmă că a "închis pentru scurt timp o parte a spaţiului aerian deasupra lacului Michigan pentru a susţine activităţile Departamentului Apărării". "Spaţiul aerian a fost redeschis", a precizat în final aceeaşi autoritate.

Decizia survine după ce trei obiecte zburătoare - dintre care unul a fost descris de SUA drept un balon spion al Chinei, care a răspuns că a fost doar un balon meteo deviat de la traiectorie - au fost doborâte în ultima săptămână deasupra Statelor Unite şi Canadei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă