Un fragment dintr-un avion implicat în atentatele din 11 septembrie, descoperit la New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două avioane s-au izbit de turnurile World Trade Center în 2001, omorând mii de oameni FOTO Shutterstock

Poliţia din New York a anunţat vineri că a descoperit, în apropiere de locul atentatelor de la 11 septembrie 2001, un fragment care aparţine unuia dintre aparatele care au lovit turnurile gemene ale World Trade Center.

„O parte dintr-un tren de aterizare, care pare să provină de la unul dintre avioanele distruse la 11 septembrie 2001, a fost descoperită prinsă între“ două clădiri din Manhattan, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului poliţiei din New York, Paul Browne, citat de Associated Press.

„Poliţia a stabilit un perimetru de securitate în jurul zonei, la fel ca pentru o anchetă penală, făcând fotografii şi restricţionând accesul“, a adăugat el într-un comunicat.

 Browne a mai spus că pe fragmentul respectiv se poate observa clar “un număr de identificare al Boeing-ului“.

Fragmentul a fost descoperit după o inspecţie în partea din spate a unei clădiri, la cererea proprietarului. Inspectorii au chemat poliţia miercuri, după ce au găsit ceea ce ei au considerat a fi un dispozitiv deteriorat.

Spaţiul dintre cele două clădiri este extrem de îngust, ceea ce poate explica de ce această piesă nu a fost  descoperită de anchetatori în decurs de aproape 12 ani.

                    
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare