Un deținut a murit în ziua în care urma să fie eliberat, după ce a fost atacat de alți pușcăriași

0
Publicat:

Un deținut de 22 de ani din statul american Alabama a ajuns în moarte cerebrală după ce ar fi fost legat, bătut și agresat sexual în închisoare cu doar două săptămâni înainte de ziua în care urma să fie eliberat, potrivit NBC News

Inchisoare SUA. Foto: Arhiva Adevărul

Bărbatul a murit apoi în ziua în care trebuia să se întoarcă acasă. Daniel Terry Williams, tată a doi copii, executa o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru agresiune fizică și furt, după ce a acceptat un acord de recunoaștere a vinovăției, și urma să fie eliberat pe data de 9 noiembrie – ziua în care a murit.

Williams fusese transferat la închisoarea Staton din Elmore, Alabama, cu doar două săptămâni înainte să fie atacat cu bestialitate, pe data de 22 octombrie

Cineva trebuie să plătească pentru asta și nu mă voi da bătut. Este fiul meu”, a spus Terry Williams, tatăl lui Daniel, pentru Fox News. „O să mor pentru asta dacă va trebui.” Mama vitregă a lui Daniel, Taylor Bostic, a spus că un doctor le-a dezvăluit că Daniel a „intrat în comă cu mult înainte să primească ajutor medical”. „Bineînțeles că suntem triști, dar suntem și supărați. Suntem supărați pentru că au permis ca acest lucru să se întâmple. A fost bătut timp de aproape două zile”, a spus Bostic. „L-au lăsat inconștient o jumătate de zi înainte să fie descoperit. Cum?”

Prietena lui Daniel a primit inițial un apel de la directorul închisorii în octombrie în care i s-a transmis că partenerul ei a fost internat la spital din cauza unei supradoze. Aceasta i-a contactat apoi pe părinții lui Daniel ca să le dea vestea. Bostic a spus că ea și Terry au crezut inițial că fiul lor „a pățit ceva rău” la închisoare, dar când au ajuns la spital, au fost șocați de ceea ce au descoperit. „Era albastru și negru din cap până în picioare. Avea răni la încheieturile mâinilor. Avea niște șanțuri, aproape, în cap de la bătaia primită”, și-a amintit Bostic. „Așa că soțul meu, Terry, l-a sunat pe director și a spus 'De ce naiba mi-ai spus că fiul meu a murit de la o supradoză când este clar că a fost o agresiune fizică?' Iar directorul a spus că este sub investigație și aste este tot ceea ce am auzit de la ei de atunci.”

Trei persoane l-ar fi bătut și agresat sexual

Terry susține că Daniel a fost „legat” și bătut pe 19 octombrie, cu trei zile înainte ca un alt deținut să îl ducă la un ofițer pentru a primi ajutor, potrivit informațiilor pe care le-a obținut de la alți deținuți de la închisoare. Familia Williams a spus că doctorii i-au informat că atunci când Daniel a ajuns la spital creierul său mai funcționa doar în proporție de 10%. Cu acel procent de 10%, Daniel poate doar să respire și să își deschidă și închidă ochii, dar nu știe unde se află și cine este în jurul lui. „Nu poate vedea nimic”, a spus tatăl lui.

Doctorii le-au spus rudelor lui Daniel că acesta ar putea rămâne în viață conectat la aparate, dar că va fi imobilizat la pat pentru totdeauna și va avea mereu nevoie de îngrijiri. Familia sa a decis să îl deconecteze de la aparate pe 5 noiembrie. Daniel a fost mutat din nou la închisoare după ce a fost deconectat, acolo unde a și murit în scurt timp. Autoritățile au spus că Daniel a fost transportat la închisoarea Kilby pentru a primi îngrijiri pe termen lung înainte de a muri, însă nu se știe sigur de ce a fost mutat de la spital, potrivit NBC News. „Vreau să îl văd pe director și pe gardieni șezând în celulă și pe tipii care au făcut asta, vreau să îi văd în scaun, scaunul electric”, a spus tatăl lui Daniel. „Nu am putut să îl salvez pe fiul meu, dar vreau să salvez următoarea persoană. Vreau ca prostia asta să se termine.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”