Un avion de pasageri s-a prăbuşit în Canada. Un fost ministru şi mai mulţi membri ai familiei sale şi-au pierdut viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte pesoane şi-au pierdut viaţa după ce un avion privat de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe o insulă de pe coasta estică a provinciei Quebec din Canada.

Autorităţile spun că avionul s-a probuşit în apropiere de aeroportul  Iles-de-la-Madeleine din cauza ninsorii şi vântului puternic.

Printre victime se numără Jean Lapierre, analist politic TV şi fost ministru al Transporturilor, soţia, doi fraţi şi o soră a acestuia, alături de pilotul aparatului de zbor. Jean Lapierre călătorea împreună cu ceilalţi membri ai familiei către înmormântarea tatălui său, relatează The Guardian.

Lapierre, cunoscut pentru umorul şi stilul său animat, a reuşit să îşi construiască o carieră în televiziune după ce a fost ministru al Transporturilor între iulie 2004 şi februarie 2006 în guvernul condus de Paul Martin.

„O să ne lipsească teribil. Era un foarte bun analist politic, unul dintre cei mai buni, o figură politică importantă în această ţară şi a fost un privilegiu să lucrez cu  el”, a declarat fostul premier.

Şi actualul şef al guvernului canadian, Justin Trudeau, şi-a exprimat condoleanţele.

„Sunt cutremurat de moartea subită a lui Jean Lapierre la  Iles-de-la-Madeleine. O mare pierdere pentru lumea politică”, a scris Trudeau pe Twitter.

FOTO macleans.ca

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată