Un antisemit care a ucis trei persoane în Statele Unite a avut o reacţie sfidătoare la adresa condamnării sale la moarte: „Mă voi ridica dintre morţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă un proces „memorabil” a avut loc în Statele Unite, acolo unde Frazier Glenn Cross, în vârstă de 74 de ani, a fost condamnat la moarte pentru uciderea a trei persoane în faţa unui centru comunitar evreiesc din Kansas City. El şi-a motivat fapta spunând că a vrut să omoare evrei pentru că aceştia controlează statul – însă niciuna dintre persoanele ucise nu erau de origine ebraică sau practicanţi ai religiei iudaice, relatează „The Guardian”.

Cu toate acestea Cross, care s-a reprezentat de unul singur în faţa tribunalului, este convins de faptul că nu este vinovat cu nimic, strigând în urma pronunţării verdictului că „într-o zi mă voi scula din morţi şi o să ştiţi că am dreptate; sunt un om fericit”. Cross a fost evacuat din sala de judecată, după ce a făcut salutul nazist şi a strigat „Heil Hitler” (ro. - „Trăiască Hitler).

Procesul lui Cross a început în septembrie după ce acesta a împuşcat mortal trei persoane, inclusiv un adolescent de 14 ani, în aprilie 2014, în faţa unui centru comunitar evreiesc. El şi-a susţinut fapta spunând că a vrut să „omoare evrei pentru că ei controlează mass-media, instituţiile financiare şi guvernul”. Cross a recunoscut că îi pare rău că a omorât creştini din greşeală, însă a blamat victimele pentru faptul că se aflau în faţa unor centre comunitare evreieşti.

Bătrânul este un fost membru al asociaţiei rasiste/xenofobe Ku-Klux Klan, deşi el se autodescrie ca fiind doar „un patriot”. Înregistrări ale convorbirilor telefonice făcute de Cross în închisoare arată că  acesta a mărturisit unui prieten că „n-a simţit niciodată un sentiment atât de puternic de extaz şi bucurie nemăsurată” precum în momentele de după comiterea crimelor, precizând şi că a sărbătorit uciderea acestora cu whisky. Mai surprinzător este faptul că, pus faţă în faţă cu această dovadă, bătrânul a zis că, de fapt, dorea ca această convorbire să fie făcută publică.

Cross a fost condamnat la moarte prin injecţie letală şi se adaugă astfel altor şapte persoane care aşteaptă în acest moment executarea pedepsei capitale în statul Kansas. Ultima execuţie în Kansas a avut loc în 1965, înainte ca pedeapsa cu moartea să fie scoasă şi apoi reintrodusă în 1994.

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente