Trump vrea să includă mişcarea Antifa pe lista organizaţiilor teroriste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump se pronunţă pentru includerea mişcării Antifa pe lista organizaţiilor teroriste, în scopul de a „uşura munca poliţiei“.

Într-un mesaj publicat sâmbătă pe Twitter, liderul de la Casa Albă spune că vrea să înscrie Antifa ca „organizaţie teroristă majoră“.

Potrivit lui, membrii Antifa nu sunt decât nişte „fricoşi din stânga radicală care lovesc fără încetare oamenii cu bâte de baseball“.

În opinia preşedintelui american, clasarea Antifa ca organizaţie teroristă ar „uşura munca poliţiţiei“ în combaterea acţiunilor ei.

Liderul de la Casa Albă face aceste declaraţii într-un context tensionat în Statele Unite, marcat de violenţe între susţinătorii de dreapta ai preşedintelui republican şi activiştii de stânga. Ostilităţile dintre cele două părţi s-au accentuat după manifestaţiile de la Charlottesville, din 11-12 august 2017, soldate cu trei morţi şi 33 de răniţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă