Trump, părăsit de avocaţi cu puţin înaintea procesului legat de asaltul asupra Capitoliului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images

Cinci dintre avocaţii fostului preşedinte american Donald Trump, pus sub acuzare pentru incitarea la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie, au părăsit echipa care se va ocupa de apărarea acestuia în procesul din Senat, relatează CNN citând surse.

Potrivit surselor, avocaţii nu au fost de acord cu strategia de apărare dorită de fostul lider de la Casa Albă, pus sub acuzare de către Congres cu câteva zile înainte de încheierea mandatului său.

CNN susţine că decizia de retragere a acestora reprezintă o întorsătură dramatică în condiţiile în care fostul preşedinte, primul din istoria SUA care este judecat după terminarea mandatului, a avut dificultăţi în a-şi găsi apărători.

Procesul din Senat ar urma să înceapă pe 8 februarie.

Motivul principal ar fi acela că Trump insistă ca avocaţii să prezinte poziţia sa potrivit căreia alegerile prezidenţiale din noiembrie ar fi fost viciate de o mare fraudă electorală. Practic, întreaga apărare ar trebui construită, în opinia sa, pe ideea că alegerile au fost furate şi nu pe contestarea juridică a procedurii de judecare a unui preşedinte care şi-a încheiat mandatul.

Deşi democraţii deţin acum majoritatea atât în Camera Reprezentaţilor, care l-a pus sub acuzare pe Trump, cât şi în Senat, care îl va judeca pe fostul preşedinte, şansele ca acesta să fie găsit vinovat sunt extrem de mici.

Pentru condamnarea sa este nevoie de o majoritate calificată de două treimi. Dacă ar fi găsit vinovat, Trump ar avea interdicţia de a mai ocupa funcţii de demnitate publică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare