Trump neagă că ar fi discutat problema Donbasului cu Putin. Două tabere la Casa Albă privind soluționarea conflictului
0Președintele american Donald Trump a declarat că nu a discutat cu Vladimir Putin subiectul Donbas în cadrul ultimei lor conversații telefonice, relatează Kyiv Post. Trump a insistat asupra unui armistițiu pe actualele linii ale frontului, în timp ce la Casa Albă s-au format două tabere privind soluționarea conflictului, spun analiștii.
„Nu, nu am discutat niciodată despre asta”, a răspuns Trump reporterilor duminică seara, când a fost întrebat despre acest subiect, după ce au apărut relatări în acest sens în presa americană.
Președintele american a insistat că cele două părți „ar trebui să se oprească pur și simplu la liniile unde se află”, adăugând că negocierea restului de teritorii este „foarte dificilă”.
Întrebat ce ar trebui să se întâmple cu regiunea Donbas, Trump a răspuns: „Să fie împărțită așa cum stau lucrurile acum. Este divizată acum. Cred că 78% din teritoriu este deja cucerit de Rusia. Lăsați-l așa cum este acum. Pot negocia ceva mai târziu.”
„Dar le-am spus să înceteze luptele. Duceți-vă acasă. Nu mai luptați, nu mai ucideți oameni.”
JD Vance a spus că SUA nu au luat o decizie privind rachetele Tomahawk
În declarații către reporteri, duminică, la baza aeriană Andrews, vicepreședintele american a afirmat că solicitarea Ucrainei privind transferul de rachete Tomahawk este analizată activ de administrația americană, dar nu a fost luată încă o decizie.
„Președintele SUA aude în acest moment această solicitare din partea ucrainenilor”, a declarat Vance, însă decizia îi aparține în cele din urmă lui Trump, iar deocamdată președintele american nu a luat o hotărâre.
Vance a subliniat însă că orice decizie va fi filtrată printr-o lentilă „America First”, prioritizând stocurile militare interne. „Trebuie să avem sistemele de arme critice pentru propria noastră armată, pentru propriile noastre trupe”.
Analist: rachetele Tomahawk sunt o „pârghie” pentru a-i forța mâna lui Putin
Aparenta contradicție între presiunea pentru un acord imediat de pace și potențialul unei vânzări majore de arme către Ucraina a fost interpretată de un analist ca un exercițiu strategic de diplomație coercitivă.
Glen Howard, președintele think tank-ului Saratoga Foundation, a explicat pentru Kyiv Post că politica lui Trump are legătură cu generarea unui avantaj în negocieri.
„Cu Trump, totul se rezumă la efectul de pârghie”, a spus Howard, sugerând că ezitările privind vânzarea de rachete fac parte din această strategie: „Vrea să folosească armele ca pârghie împotriva lui Putin și crede că îl poate atrage pe Putin să vină la Budapesta” pentru a încheia o înțelegere.
Howard a subliniat că există la Casa Albă o „tabără Witkoff”, care favorizează concesiile teritoriale imediate, și o „facțiune Kellogg/Rubio”, mai aliniată la sprijinul tradițional pentru Kiev. Cele două tabere sunt reprezentate de Steve Witkoff, trimisul special al lui Trump la Putin și fost agent imobiliar din Florida, respectiv locotenentul general (în rezervă) Keith Kellogg, trimisul lui Trump la Kiev, și Mark Rubio, secretarul de stat.
Analistul a sugerat că recrudescența propunerii de împărțire a teritoriului ucrainean este un semn îngrijorător al influenței celei dintâi, el catalogând drept „descurajant” faptul că „Trump a reînviat înțelegerea privind Donețk”.
El a observat, totodată că principala rută diplomatică este condusă în prezent de Rubio, ceea ce poate fi considerat un semn pozitiv pentru interesele Kievului.
Howard a menționat că „Rubio se întâlnește cu rușii și că urmează negocieri preliminare între SUA și Moscova”. El a adăugat că se așteaptă ca Rubio să „ceră clarificări din partea rușilor”.
Amenințarea cu rachete Tomahawk, a subliniat analistul, rămâne cea mai puternică carte de care dispune Washingtonului pentru a asigura că Moscova negociază cu buna-credință.
Analistul a evidențiat contradicția dintre retorica conciliantă a lui Trump și realitatea sprijinului SUA pentru Ucraina. „Adevărul este că administrația Trump... continuă să ajute Ucraina să vizeze rafinăriile de petrol rusești prin transmiterea de informații”, a spus Howard.
Din perspectiva sa, atât schimbul de informații, cât și posibila vânzare de rachete Tomahawk sunt „legate de efectul de pârghie” pe care ar dori să-l obțină Trump. Astfel, liderul SUA ar pune presiune pe ambii lideri „în încercarea de a juca rolul unui arbitru neutru. Ar putea să meargă în domeniul imobiliar din New York, dar nu este prea potrivit în ceea ce privește negocierile cu Kremlinul”.