Trump interzice accesul la Twitter al Serviciului Naţional pentru Parcuri, în urma pozelor cu mulţimea de la învestire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii lui Donald Trump au cerut Serviciului Naţional pentru Parcuri să nu mai folosească, temporar, contul de Twitter, după ce instituţia a publicat imagini în care era comparată mulţimea strânsă pentru învestitura lui Barack Obama, în 2009, cu cea strânsă vineri pentru învestitura succesorului său, relatează CNN.

Serviciul Naţional pentru Parcuri a redistribuit vineri un mesaj al reporterului New York Times Binyamin Appelbaum. “Comparaţi mulţumile: învestirea din 2009 la stânga, învestirea din 2017 la dreapta”, scria în tweet-ul care era însoţit de imagini de la cele două evenimente.

Serviciul Naţional pentru Parcuri a şters între timp mesajul.

După ce presa a scris despre diferenţa dintre numărul de participanţi, un reprezentant al Departamentului de Afaceri Interne, de care aparţine serviciul, a anunţat angajaţii că “noua administraţie a cerut ca Departamentul şi toate birourile sale să nu transmită tweet-uri în acest week-end şi să aştepte instrucţiuni până luni”.

“Vă rog să vă asiguraţi că orice tweet-uri programate nu mai sunt programate”, a adăugat el în mesaj.

Sâmbătă, Serviciul Naţional pentru Parcuri a calificat redistribuirea mesajului pe Twitter drept o greşeală.

În imaginile de la învestirea lui Trump publicate online se văd zone goale, iar în cele din 2009 nu existau astfel de spaţii. Pe de altă parte, fotografiile nu îi arată pe cei care au urmărit ceremonia din partea de vest a Monumentului Washingtonului.

În plus, iarba de pe National Mall a fost acoperită cu folie albă de plastic pentru ceremonia lui Trump, astfel că spaţiile goale sunt mai vizibile.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”