Trump critică numirea unui procuror special pentru ancheta privind Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump a criticat joi, pe Twitter, numirea unui procuror special pentru ancheta federal privind posibila implicare a Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA.

„Cu toate actele ilegale care au avut loc în campania Clinton & în administraţia Obama, nu a fost nimic niciodată un procuror special!”, a scris preşedintele pe Twitter.

El a scris greşit termenul procuror – „councel”, în loc de „counsel”.

„Este cea mai mare vânătoare de vrăjitoare a unui politician din istoria Americii!”, a adăugat el. 

Departamentul de Justiţie l-a numit miercuri noapte pe fostul director al Biroului Federal de Investigaţii (FBI) Robert Mueller în funcţia de procuror special pentru a conduce investigaţia federală cu privire la implicarea ruşilor în alegerile prezidenţiale, precum şi la posibilele legături dintre asociaţii campaniei Trump şi agenţii Moscovei.

Casa Albă a reacţionat la scurt timp după aceea, în numele lui Trump, apreciind că Mueller va confirma că nu a existat ”nicio înţelegere secretă” între echipa sa de campanie şi Rusia.

”Aşa cum a spus în repetate rânduri, o investigaţie exhaustivă va confirma ceea ce ştim deja - că nu a existat nicio înţelegere secretă între campania mea şi orice entitate străină. Abia aştept încheierea cât mai rapidă a acestei probleme. Nu mă voi opri niciodată din a mă lupta pentru oameni şi pentru problemele care contează cel mai mult pentru viitorul ţării noastre”, se arată într-un comunicat transmis de Casa Albă.

Mueller a anunţat că acceptă responsabilitatea şi îşi va duce la capăt obligaţiile pe cât de bine poate.

Mai multe pentru tine:
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!