Trump a vorbit 45 de minute despre procurorul Mueller: „Cea mai mare farsă din istoria politicii“. Atacuri noi la adresa presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump şi-a continuat joi seara atacurile la adresa presei, a democraţilor şi a raportului procurorului special Robert Mueller pe care l-a numit „cea mai mare farsă din istoria politicii“ şi a susţinut că îl „exonerează total, complet“, scrie The Guardian.

Trump a dedicat jumătate din discursul lui de aproximativ 90 de minute în faţa publicului din Grand Rapids raportului procurorului special Robert Mueller, cel care a investigat posibile legături între Rusia şi echipa de campanie a lui Trump la alegerile prezidenţiale din 2016. Trump a numit acuzaţiile „prostii ridicole“.

„Toţi democraţii, politicienii, presa de asemenea - persoane rele. Jurnaliştii necinstiţi, analiştii TV total mincinoşi au ajutat la săvârşirea cele mai mari farse din istoria politicii“, a afirmat Trump.

El a precizat ulterior că investigaţia a fost de fapt un efort „de a anula rezultatele alegerilor din 2016“.

„Nu a fost nimic mai mult decât un efort sinistru de a submina alegerile noastre istorice şi a sabota voinţa poporului american“, a declarat Trump.

El a cerut în repetate rânduri ca cineva să fie tras la răspundere, iar publicul a scandat „închideţi-i“. În alte momente, preşedintele a luat peste picior oponenţii democraţi, printre care şi „cel cu gâtul ca un creion Adam Schiff“ şi alt membru democrat al Congresului, Jerry Nadler, despre care Trump a afirmat că l-a „învins din nou“.

Deşi Trump a repetat că Mueller nu a găsit niciun „complot şi nicio obstrucţionare“ a justiţiei, în rezumatul de patru pagini al procurorului general William Barr este precizat doar că Mueller nu a ajuns la nicio concluzie privind obstrucţionarea justiţiei, însă Barr a precizat că el a decis că nu existe destule dovezi pentru a urmări această pistă.

Democraţii şi republicanii i-au cerut lui Barr să facă public întreg raportul, el refuzând să facă acest lucru până în prezent.

Trump a vorbit şi despre economie, asumându-şi meritele pentru o nouă fabrică propusă de Fiat Chrysler în Detroit. Deşi General Motors a anunţat recent că va concedia 18.000 de persoane şi va închide două fabrici în zona Detroit, Trump a asigurat mulţimea că pune presiune pe companie pentru a ţine fabricile deschise. El a promis că va aloca 300 de milioane de dolari pentru Iniţiativa de Restaurare a Marilor Lacuri, deşi ultima sa propunere de buget prevede scăderea cu 270 de milioane a bugetului pentru mediu.

Trump a atacat şi iniţiativa legislativă „Green New Deal“ a democraţilor despre care a afirmat că cere eliminarea avioanelor şi a vacilor. Trump a precizat şi că democraţii cer o lege care permite executarea bebeluşilor în Virginia.

Preşedintele a făcut referire şi la zidul de la graniţa cu Mexicul în repetate rânduri, afirmând: „Apropo, construim zidul“. Mai târziu, el a afirmat că va călători la o locaţie neprecizată în câteva săptămâni pentru a dezvălui „secţiuni vaste ale noului zid“, publicul scandând „Construiţi zidul“.

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO