Trezoreria Statelor Unite, atacată de hackeri străini. În spatele enormei breşe de securitate s-ar afla Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conform unor surse, hackerii care au atacat Trezoreria Statelor Unite lucrau pentru Rusia, FOTO Arhivă

O echipă de hackeri au reuşit să monitorizeze reţeaua internă de email atât a Trezoreriei Statelor Unite (ministerul finanţelor), cât şi a departamentului pentru Comerţ. Conform surselor Reuters, hackerii ar fi lucrat pentru Rusia.

Amploarea informaţiei la care hackerii ar fi avut acces este atât de mare încât descoperirea a dus la o şedinţă a Consiliului Naţional de Securitate, sâmbătă, la Casa Albă.

În public, autorităţile americane se feresc deocamdată să ofere prea multe informaţii, doar departamentul pentru Comerţ confirmând că a existat o breşă de securitate şi că au contactat agenţia competentă în domeniu şi Biroul Federal de Investigaţii (FBI) pentru a prelua investigaţia. Suplimentar, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate a adăugat că autorităţile competente „iau toate măsurile necesare pentru a identifica şi remedia orice posibile probleme legate de această situaţie”.

Reprezentanţii guvernului Statelor Unite s-au ferit să explice motivaţia echipei de hackeri şi, mai ales, dacă la mijloc este mâna unui stat străin, dar trei surse ale agenţiei de presă Reuters au declarat că Rusia este principala ţară suspectată de a organizarea şi finanţarea grupului respectiv de hackeri. Doi dintre surse au adăugat că breşele de securitate au legătură cu o campanie mai largă dusă de Kremlin, care a vizat şi atacuri cibernetice asupra FireEye, o importantă companie de securitate cibernetică din Statele Unite care are contracte inclusiv cu guvernul american. 

Ministerul de Externe al Rusiei nu a comentat până acum informaţiile. 

„Nu e vorba de o singură agenţie aici”, a declarat una dintre surse pentru Reuters. „Vorbim de o campanie enormă de spionaj cibernetic direcţionată către guvernul Statelor Unite şi interesele sale”. Conform acestei surse, mailurile interne ale angajaţilor au fost monitorizate pentru cel puţin câteva luni fără ca nimeni să sesizeze.

  

Breşa reprezintă o provocare enormă pentru administraţia lui Joe Biden, care se pregăteşte de instalarea la Casa Albă pe 20 ianuarie, având în vedere că investigaţiile atacurilor cibernetice pot dura şi luni ori chiar ani întregi până când ajung la concluzii clare despre informaţiile compromise şi la ce vor fi folosite acestea de către cei care au intrat în posesia lor.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute