Test SUA cu rachetă balistică intercontinentală, anunțat în avans, lucru neobișnuit

0
Publicat:

Statele Unite au transmis, marți, că vor realiza ziua următoare un test cu rachetă balistică intercontinentală (ICBM), în practica Washingtonului fiind însă bizar ca astfel de teste să fie anunțate în avans, însă hotărârea de a-l comunica are scopul de a preveni o intensificare a tensiunilor cu Rusia în contextul conflictului din Ucraina, relatează AFP.

FOTO Arhivă

  „Acest test cu o rachetă Minuteman III neînarmată va avea loc mâine dimineaţă, 7 decembrie, de la baza aeriană Vandenberg, în California”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder, scrie Agerpres.

Statele Unite au notificat guvernul rus în avans”, a ţinut să precizeze generalul american, adăugând că „este vorba despre un test de rutină programat de mult timp şi care, la fel ca testele precedente, va valida şi verifica eficacitatea şi gradul de pregătire a sistemului”.

 Ultimul test cu o rachetă Minuteman III - capabilă să transporte o bombă nucleară -, desfăşurat pe 16 august, a fost amânat de două ori, prima dată în urma invaziei ruse în Ucraina şi a doua oară pentru a aştepta să treacă vizita efectuată în Taiwan de preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, în ambele cazuri Washingtonul având în vedere să nu agraveze tensiunile cu Rusia, respectiv China.   

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut