Tamerlan Ţarnaev, suspect în cazul atentatului din Boston, a fost înmormântat în statul Virginia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tamerlan Ţarnaev, unul dintre presupuşii autori ai atentatelor din Boston, a fost înmormântat într-un cimitir musulman din statul Virginia, după cum a declarat unul dintre unchii tânărului.

Cimitirul în care a fost înhumat Tamerlan Ţarnaev se află în localitatea Doswell, statul Virginia, potrivit declaraţiilor făcute de Ruslan Ţarni, unchiul tânărului.

Confirmarea cimitirului unde a fost înhumat Ţarnaev a venit la o zi după ce poliţia din oraşul Worchester, Massachusetts, a anunţat că „o persoană curajoasă şi plină de compasiune s-a oferit” să ia trupul cecenului din Worcester, informează CNN

Unchiul suspectului a preluat miercuri trupul acestuia, dar nu găsise niciun cimitir dispus să accepte înmormântarea. Corpul neînsufleţit al islamistului a fost înmormântat joi, după ce a stat la morgă două săptămâni, timp în care autorităţile şi familia cecenului nu au reuşit să se pună de acord în privinţa locului de înhumare.

Autorităţile s-au ferit să dezvăluie locul de înmormântare al lui Ţarnaev din cauza protestelor organizate în ultimele săptămâni. „Dacă îl îngropaţi pe teritoriu american, noi îl vom dezgropa”, au scandat în urmă cu câteva zile nişte protestatari.

Tamerlan Ţarnaev a fost împuşcat mortal la 19 aprilie în timpul unui schimb de focuri cu poliţia în Watertown. Potrivit rezultatelor autopsiei dezvăluite vinerea trecută de presa americană, Ţarnaev a suferit mai multe răni în zona capului şi pieptului. 

Fratele său mai mic, Djohar, arestat în noaptea de 19 spre 20 aprilie, are de înfruntat mai multe capete de acuzare, inclusiv utilizarea unei arme de distrugere în masă, şi riscă pedeapsa cu moartea. Dublul atentat din Boston s-a soldat cu moartea a trei persoane şi rănirea a peste 260 de oameni.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat