SUA şi China, în pragul unui război comercial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pre;edintele SUA Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a anunţat miercuri că Departamentul a pregătit restricţii pentru investiţiile chineze în Statele Unite, iar preşedintele Donald Trump va decide acţiunile care vor fi luate pentru a combate politicile comerciale ale Beijingului, informează Reuters.

„Am lucrat la mai multe opţiuni care urmează fie examinate de către preşedinte. Nu voi intra în detalii privind ceea ce putem sau nu face. Vom fi agenţia principală pentru gestionarea oricăror restricţii privind investiţii sau acordarea licenţelor“, a spus Mnuchin.

Restricţii pentru investiţiile companiilor chineze şi taxe suplimentare au fost instrumentele de sancţionare recomandate de către reprezentantul SUA pentru Comerţ Robert Lighthizer în cadrul unei audieri în Congres.

Secretarul american al Trezoreriei a mai precizat că administraţia de la Washington va continua dialogul cu guvernul de la Beijing, pentru a încerca să deschidă economia Chinei către companiile din SUA şi să micşoreze deficitul comercial al SUA. 

 "Obiectivul nostru este să reducem deficitul prin exporturi mai multe către ei, nu prin reducerea importurilor de bunuri. Cred că, în măsura în care China îşi va deschide pieţele din principii reciproce de corectitudine, vom reduce deficitul comercial. Acesta este obiectivul nostru", a mai spus Steven Mnuchin.

Donald Trump intenţionează să anunţe vineri o serie de taxe vamale speciale pentru importurile de produse din China, în efortul de a sancţiona Beijingul pentru practicile ilegale privind proprietatea intelectuală.

Două surse din cadrul Administraţiei de la Washington au declarat că valoarea totală a taxelor vamale impuse Chinei va fi de aproximativ 50 de miliarde de dolari pe an. Donald Trump denunţă presupuse furturi intelectuale comise de Beijing şi vrea reducerea deficitului comercial în relaţia cu China.

Recent, Donald Trump a dispus o taxare suplimentară de 10% pentru importurile de aluminiu şi de 25% pentru importurile de oţel, argumentând că trebuie să protejeze industria americană.

Reacţia Beijingului

Beijingul acuză Washingtonul de încălcarea în mod repetat a regulilor comerciale internaţionale, în contextul în care preşedintele SUA, Donald Trump, intenţionează să anunţe o serie de taxe vamale speciale pentru importurile de produse din China, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Ministerul Comerţului de la Beijing a făcut aceste comentarii după ce Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a decis miercuri împotriva tarifelor antisubsidii introduse de Administraţia Barack Obama.

Decizia "dovedeşte că partea americană a încălcat regulile OMC, în mod repetat abuzând de măsuri de protecţie comercială, care au afectat în mod serios natura echitabilă şi justă a mediului comercial internaţional şi a subminat stabilitatea sistemului comercial multilateral", se arată într-un comunicat al ministerului. 

Ministerul Comerţului de la Beijing a îndemnat Statele Unite să ofere companiilor chineze "un mediu comercial internaţional echitabil şi stabil". 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”