SUA, sancțiuni pentru ministrul rus adjunct al justiţiei şi magistraţi care îl anchetează pe opozantul Kara-Murza

0
Publicat:

Sancţiunile prevăd îngheţarea activelor în SUA ale persoanelor vizate, precum şi ale entităţilor la care ele ar putea fi acţionari majoritari, direct sau indirect.

Sancțiuni Rusia

Departamentul Trezoreriei SUA a anunţat vineri o nouă serie de sancţiuni împotriva unor oficiali ruşi, printre care ministrul adjunct al justiţiei, vizând de această dată şase responsabili de arestarea, anchetarea şi comiterea de abuzuri împotriva opozantului rus Vladimir Kara-Murza, acuzat de "răspândire de informaţii false" despre conflictul în Ucraina, relatează AFP şi Reuters.

Istoric şi apărător al drepturilor omului, Kara-Murza (41 de ani) a fost arestat în aprilie trecut la Moscova şi declarat imediat "agent al străinătăţii", după ce luase poziţie împotriva ofensivei ruse în Ucraina şi riscă o condamnare de până la 35 de ani de închisoare, transmite Agerpres.

Autorităţile ruse îi reproşează conţinutul unui discurs pronunţat în faţa aleşilor în statul american Arizona, în timpul căruia el "a luat poziţie împotriva regimului lui Vladimir Putin şi a crimelor de război comise de membri ai forţelor armate ruse", subliniază Trezoreria într-un comunicat.

Printre cei şase responsabili ruşi vizaţi de sancţiunile americane sunt ministrul adjunct al justiţiei Oleg Sviridenko, judecătorul însărcinat cu ancheta, Elena Lenskaia, anchetatorul desemnat de autorităţi Andrei Zadacin, precum şi Danila Mihiev, care a intervenit în calitate de expert în timpul audierii lui Kara-Murza.

Toţi cei şase sunt vizaţi de sancţiuni pentru "implicarea lor în încălcarea gravă a drepturilor omului împotriva lui Vladimir Kara-Murza" în cadrul Legii Magnitski, care permite SUA să sancţioneze responsabilii de acest tip de încălcări.

Această lege, adoptată în 2012 în SUA şi care poartă numele unui avocat rus mort în arest preventiv după ce dezvăluise un scandal de corupţie, permite administraţiei americane să instituie sancţiuni împotriva oricăror persoane recunoscute ca responsabile de încălcarea drepturilor omului în toată lumea.

Sancţiunile prevăd îngheţarea activelor în SUA ale persoanelor vizate, precum şi ale entităţilor la care ele ar putea fi acţionari majoritari, direct sau indirect.

Acestea se adaugă sancţiunilor emise de Departamentul de Stat, care implică o interdicţie de intrare pe teritoriul american pentru cele şase persoane şi rudele lor.

Vladimir Kara-Murza este vicepreşedintele organizaţiei neguvernamentale 'Rusia Deschisă', fondată de omul de afaceri Mihail Hodorkovski. El pledase în mai multe rânduri pentru adoptarea sancţiunilor vizând responsabili de "grave încălcări ale drepturilor omului" în diferite regiuni ale lumii, după modelul Legii Magnitski. De altfel, el este unul dintre cei care au luptat pentru ca această lege să fie adoptată de către SUA.

Jurnalistul rus de opoziţie Mihail Fişman a declarat pentru publicaţia independentă Meduza.io că Vladimir Kara-Murza este "deţinutul politic numărul doi din Rusia", după Aleksei Navalnîi.

De două ori, în 2015 şi 2017, Kara-Murza s-a îmbolnăvit subit în ceea ce el a spus că au fost otrăviri comise de serviciile de securitate ruse, în ambele dăţi intrând în comă înainte de a-şi reveni în cele din urmă. Moscova a negat orice implicare, la fel ca în cazul otrăvirii lui Aleksei Navalnîi.

"SUA îşi reiterează apelul pentru eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Kara-Murza şi se angajează să asigure că încercările lui Vladimir Putin de a-şi reduce la tăcere criticii nu vor avea succes", a declarat secretarul de stat american Antony Blinken într-un comunicat.

Kara-Murza, care deţine atât cetăţenie britanică, cât şi rusă şi s-a numărat printre cei care au purtat sicriul la funeraliile din 2018 ale senatorului american John McCain, a fost un apropiat al liderului opoziţiei ruse Boris Nemţov, împuşcat mortal în centrul Moscovei în 2015.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată