SUA riscă să intre in blocaj dacă Congresul nu votează majorarea pragului îndatorării ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto SHUTTERSTOCK

Nivelul datoriei SUA este de aproape 29 de trilioane de dolari, iar dacă până la 18 octombrie Congresul nu votează majorarea plafonului îndatorării, administraţia americană riscă să intre în incapacitate de plată cu consecinţe la nivel global, relatează CNN.

JPMorgan, cea mai mare bancă americană,  a anunţat că se pregăteşte pentru acest scenariu deşi speră o evitare a acestei situaţii „potenţial catastrofale” care ar afecta pieţele financiare, capitalul de risc, contractele şi ratingurile de credit ale SUA.

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat marţi parlamentarilor că guvernul federal va rămâne fără numerar şi măsuri extraordinare la 18 octombrie, pregâtind scena pentru o posibilă neîndeplinire a obligaţiilor dacă Congresul nu creşte plafonul datoriei până la această dată.

„Dacă îmi amintesc bine, ultima dată când ne-am pregătit pentru asta, ne-a costat 100 de milioane de dolari", a declarat Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan .

SUA ar intra în blocaj dacă nu ar mai putea plăti salariile militarilor, pensiile şi alte obligaţii în timp ce dobânzile creditelor ar creşte cu impact asupra ipotecilor şi crediteloramericanilor. În plus, cum stabilitatea datoriei SUA susţine economia globală întreaga lume ar intra în criză.

Cel mai probabil republicanii vor vota pentru mărirea pragului de îndatorare cu condiţia asumării răspunderii din partea democraţilor pe care îi acuză că falimentează SUA cu planul lor de circa 4.000 de miliarde de dolari destinat redresării economiei, infrastructurii şi beneficiilor sociale.

Republicanii resping majorările fiscale de 26,5 impuse corporaţiilor după ce administraţia precedentă la scăzut taxele pentru companii.

Datoria SUA este cea mai ridicată din lume şi s-a majorat cu câte 1 trilion de dolari, în fiecare an, începând cu 2007. La nivelul anului 2020, ponderea în PIB era de 106,1%, potrivit Hotnews.

Mark Zandi, economist-şef la Moody's Analytics, a  calculat că un impas prelungit cu privire la plafonul datoriilor ar costa economia SUA până la 6 milioane de locuri de muncă, ar şterge până la 15 trilioane de dolari din bogăţia gospodăriilor şi ar duce la creşterea ratei şomajului la aproximativ 9 procente de la aproximativ 5 procente, scrie Washington Post.

Parlamentarii din ambele tabere sunt de acord că plafonul datoriei trebuie ridicat pentru a evita calamitatea economică, dar neînţelegerile lor cu privire la modul de a face acest lucru s-au intensificat. În ciuda creşterii datoriei naţionale cu aproape 8 trilioane de dolari sub conducerea preşedintelui Donald Trump, republicanii sunt hotărâţi să refuze să-i ajute pe democraţi să crească plafonul datoriei, ca opoziţie faţă de planurile de cheltuieli ale preşedintelui Biden.

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi