SUA intenţionează să elimine regimul de vize pentru Croaţia. România mai aşteaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a propus ca cetăţenii Croaţiei să poată călători fără vize în SUA. Blinken a postat pe Twitter că a luat această decizie deoarece este „recunoscut progresul uriaş al Croaţiei de a îndeplini standardele stricte impuse statelor care participă în Programul de scutire de vize pentru intrarea pe teritoriul SUA (visa waiver)”.

Blinken a adăugat că această decizie va consolida relaţiile dintre SUA şi Croaţia, iar premierul Croaţiei, Andrej Plenković, a transmis că de ridicarea vizelor vor beneficia cetăţenii croaţi care vor putea călători fără niciun obstacol în SUA. „Confirmăm parteneriatul dintre Croaţia şi SUA şi ne bucurăm de dezvoltarea în continuare a cooperării economice şi a relaţiilor comerciale. Mulţumim secretarului de stat al SUA de a invita Croaţia să intre în Programul de scutire de vize, ceea ce ar fi unul dintre ultimii paşi pentru eliminarea vizelor pentru cetăţenii croaţi” – a postat Plenković pe Twitter, adăugând că astfel va fi realizată o prioritate de politică externă a Croaţiei.

Eliminarea obligativităţii vizelor SUA s-a aflat pe agenda summit-ului dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite din 15 iunie de la Bruxelles. Preşedintele american Joe Biden şi liderii instituţiilor Uniunii Europene au stabilit să continue dialogul în vederea eliminării vizelor SUA pentru patru ţări membre ale UE: România, Bulgaria, Croaţia şi Cipru.

România vrea să convingă Statele Unite să adopte o serie de excepţii de la legislaţia americană, astfel încât românii să poată călători în SUA fără viză, anunţă ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, care vrea să se folosească de statutul de partener strategic al României. Potrivit legilor în vigoare, SUA nu poate ridica vizele pentru români, întrucât gradul de respingere a cererilor de viză este prea mare. În paralel, MAE român are în vedere şi declanşarea unei campanii de comunicare publică internă privind programul Visa Waiver.

Ministrul de externe Bogdan Aurescu şi secretarul de stat al SUA Antony Blinken au convenit în luna martie, la reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor de Externe din ţările membre NATO, să lucreze împreună pentru includerea României în programul Visa Waiver. MAE a anunţat că va fi armonizată şi campania de comunicare publică privind includerea României în programul Visa Waiver al Statelor Unite anunţată de Ministerul Afacerilor Externe.

Bogdan Aurescu declara, pe 24 martie, că mai este „un singur criteriu care mai trebuie îndeplinit şi anume acela ar ratei de refuz. (...) Este vorba despre un criteriu prevăzut de legislaţia americană şi vom încerca să lucrăm şi cu Congresul American pentru a vedea în ce măsură pot fi identificate şi introduse în legislaţia americană o serie de excepţii care să ajute România să ajungă mai repede în programul VISA Waiver”. Potrivit legislaţiei americane, rata de refuz trebuie să fie la plafonul de 3%, România fiind în prezent la un nivel de 9-10%, aşa cum a anunţat atunci ministrul de Externe.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie