SUA impun noi sancţiuni unor persoane şi companii iraniene, în urma unui recent test balistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bază secretă de rachete iranene

Statele Unite au impus noi sancţiuni unor persoane şi companii iraniene, în urma unui test balistic efectuat recent de Iran, relatează BBC News online. Noile sancţiuni împiedică 11 entităţi şi persoane - acuzate de implicare în programul balistic iranian - să folosească sistemul bancar american.

Această decizie este anunţată la doar o zi după ce sancţiuni internaţionale impuse Iranului au fost ridicate în cadrul unui acord asupra dosarului nuclear, menit să împiedice Republica islamică să se doteze cu bomba atomică.Barack Obama a salutat duminică acordul ca "inteligent".

Patru americani de origine iraniană au fost eliberaţi în cadrul unui acord cu privire la un schimb de deţinuţi.

Printre ei se află şi Jason Rezaian de la The Washington Post, despre care preşedintele american a declarat că este "curajos". Un al cincilea american a fost eliberat separat.

Statele Unite au anunţat că au oferit clemenţa lor unui număr de şapte iranieni deţinuţi în America pentru încălcarea sancţiunilor impuse Teheranului.

Negocierile cu privire la schimbul de deţinuţi a întârziat impunerea acestor sancţiuni de către Trezoreria americană. Ele erau prezute să fie anunţate iniţial în decembrie, potrivit Reuters.

"Ameninţare semnificativă"

Sancţiunile au fost impuse ca urmare a faptului că Iranul a testat în octombrie o rachetă balistică ghidată, de precizie - capabilă să poarte un focos nuclear -, încălcând un embargo impus de ONU.

"Programul iranian al rachetelor balistice reprezintă o ameninţare semnificativă la adresa securităţii regionale şi globale şi va continua să fie suspus sancţiunilor internaţionale", a declarat Adam J Szubin, un subsecretar interimar pentru lupta împotriva terorismului şi informaţii secrete financiare.

Câteva momente mai târziu, preşedintele Obama a salutat acordul nuclear, care a intrat în vigoare după ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat că a verificat faptul că Tehernaul şi-a restrâns activităţile nucleare sensibile.

"Este o zi bună pentru că am văzut, din nou, ceea ce este posibil prin intermediul diplomaţiei americane", a declarat Obama.

"Timp de decenii", a spus el, "din cauza disensiunilor, Guvernele noastre abia dacă şi-au vorbit. În definitiv, acest lucru nu ne-a promovat interesele".

În baza acordului, "Iranul nu va pune mâna pe bomba nucleară", a subliniat şeful statului american.

Preşedintele iranian Hassan Rohani a salutat duminică, anterior, un "nou capitol" în relaţiile Republicii islamice cu lumea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare