Video SUA, cooperare cu Australia și Marea Britanie pentru submarine de atac VIDEO

0
Publicat:

O cooperare „fără precedent" anunţată sub soarele strălucitor din California: Joe Biden, împreună cu premierul australian, Anthony Albanese, şi cel britanic, Rishi Sunak, au lansat luni un spectaculos program de submarine cu propulsie nucleară, menite să contracareze China în Pacific, comentează AFP.

Un program de submarine cu propulsie nucleară a fost lansat. Foto Profimedia

Ne punem în cea mai bună poziţie posibilă pentru a face faţă împreună provocărilor de astăzi şi de mâine", a spus preşedintele american, cu ochelarii de soare preferaţi pe nas, de la o bază navală din San Diego, scrie Agerpres.

Înconjurat de Anthony Albanese şi Rishi Sunak, Joe Biden a subliniat că Statele Unite nu puteau avea „prieteni mai buni", lăudând această alianţă tripartită numită AUKUS care a înfuriat Franţa când a fost anunţată în urmă cu 18 luni.  

Preşedintele american s-a îngrijit de punerea în scenă: în spatele celor trei lideri, un submarin american şi o navă militară la doc, drapele uriaşe şi rânduri de marinari în uniformă. 

 Premierul australian a subliniat că ţara sa face „cea mai mare investiţie din (istoria sa)" prin AUKUS care o va vedea cumpărând submarine americane cu propulsie nucleară înainte de a construi ea însăşi o nouă generaţie de submersibile. 

Programul submarinelor de atac, împărțit în trei faze

 Omologul său britanic a lăudat, de asemenea, eforturile depuse de Marea Britanie pentru a-şi majora bugetul pentru apărare şi a estimat că, împreună cu Statele Unite şi Australia, ţara sa se angajează în „acordul multilateral de apărare cel mai important după generaţii întregi". 

 Programul submarinelor de atac, care are ambiţia de a remodela prezenţa militară occidentală în Pacific, va fi împărţit în trei faze, a detaliat Casa Albă. 

 Şi, potrivit unui principiu „esenţial", subliniat de Joe Biden: „aceste submarine vor avea propulsie nucleară, dar nu vor purta arme nucleare", pentru a respecta principiul neproliferării.  

Mai întâi va fi o fază de familiarizare a Australiei care nu are nici submarine cu propulsie nucleară, nici tehnologie nucleară, fie militară sau civilă. 

 Marinarii, inginerii şi tehnicienii săi vor fi instruiţi alături de echipaje americane şi britanice, precum şi pe şantierele navale şi şcolile specializate din Statele Unite şi Marea Britanie. 

 Obiectivul este de a desfăşura, cu începere din 2027 şi pe un principiu de rotaţie, patru submarine americane şi un submarin britanic la baza australiană Perth (vest). 

 În a doua etapă, şi sub rezerva undei verzi a Congresului american, Australia va cumpăra trei submarine americane cu propulsie nucleară din clasa Virginia, cu o opţiune de încă două nave submersibile.  

Submarinele urmează să fie livrate din 2030.  

O nouă generație de submarine de atac

FOTO Profimedia

În final, în cea de-a treia şi cea mai ambiţioasă etapă a programului - Statele Unite, Australia şi Marea Britanie se vor asocia pentru o nouă generaţie de submarine de atac, botezată SSN AUKUS. 

 Aceste submarine vor presupune un efort industrial gigantic, în special din partea Australiei, care trebuie să construiască un nou şantier naval la Adelaide, în sud.  

Noile nave, de concepţie britanică şi încorporând tehnologii avansate americane, vor fi construite şi desfăşurate de Marea Britanie şi Australia. 

 Acestea urmează să fie livrate de la sfârşitul anilor 2030 şi începutul anilor 2040.  

Submarinele cu propulsie nucleară sunt dificil de detectat, pot parcurge fără alimentare distanţe mari timp îndelungat şi pot fi echipate cu rachete de croazieră de ultimă generaţie. 

 Încheierea alianţei AUKUS, cu corolar anularea de către Canberra a contractului de achiziţie a 12 submarine franceze, a dat naştere în 2021 la o criză diplomatică cu Parisul care a strigat „trădare". 

 De atunci, proiectul indispune mai ales China. 

 „Lansăm un apel Statelor Unite, Marii Britanii şi Australiei să renunţe la mentalitatea demnă de Războiul Rece şi jocurile cu sumă zero", a declarat Mao Ning, o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, înaintea anunţurilor de luni.  

Niciunul dintre cei trei lideri prezenţi luni la San Diego nu a făcut vreo menţiune explicită a Chinei, dar Joe Biden a făcut o referire implicită la aceasta.  

El a afirmat că alianţa AUKUS urmează să se asigure că „zona Indo-Pacific rămâne liberă şi deschisă". Această formulă, în jargonul diplomatic american, desemnează dorinţa de a contracara influenţa chineză în regiune, mai scrie AFP. 

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța